Ecouri

Visele mele sunt gemene cu ale tale. Dorinţele mele, încă înainte să ajungă cuvinte, se transformă miraculos în fapte de-ale tale. Supărările tale îmi umezesc ochii, durerile tale mă dor. Temerile mele le presimţi şi le spulberi cu un zâmbet - îl ştii, zâmbetul-vedetă, cel din colţul gurii, în dreapta - îmi trimiţi îndoielile la plimbare pe un ton hotărât. Cu tine, nu mă ascund în tăceri, nu fug în mine, cum o făceam odată. Cu mine, nu ai nevoie să fii altcineva decât cine eşti. Îmi place siguranţa sentimentelor împărtăşite. După cum îmi place şi tremurul pe care nu mi-l pot stăpâni când te aud, când te văd, când te simt, când te am. Şi, mai presus de orice, îmi place să ştiu că tot ceea ce fac are ecou în tine, la fel cum tot ceea ce faci reverberează în mine. E ca şi când sunetul inimilor noastre s-ar auzi dintr-un capăt al străzii în altul, ajutându-ne să ne întâlnim la mijlocul drumului.