Vinovata de serviciu

Nu ştiu exact de ce, probabil ceva din personalitatea mea invită la o asemenea  concluzie - deşi, să mă picaţi cu ceară, n-aş şti să spun exact ce - mereu am fost vinovata de serviciu. Se întâmpla ceva rău în clasă, cât eram în şcoala generală, automat profesorii presupuneau că aş fi fost eu de vină. Ei, bine, recunoşteau, puşi în faţa probelor că nu era aşa, că poate nu în mod direct, dar sigur eram, într-un fel, responsabilă. Dacă doi băieţi se băteau şi spărgeau tabla, sigur se bătuseră din cauza mea! Şi, chiar şi în cazurile în care era absolut clar că nu avusesem nicio legătură cu evenimentul, aveam o privire obraznică şi asta era suficient pentru a fi vinovată!

Mai târziu, eram vinovată când încercam să organizez o petrecere sau o ieşire cu prietenii, fiindcă, în mod invariabil, era câte cineva căruia să nu-i placă locul, restaurantul, muzica, atmosfera sau naiba mai ştie ce... Până la urmă, sătulă de reproşuri, am încetat să mă mai ocup de aşa ceva.

N-am scăpat de reproşuri nici de la oamenii care m-au iubit şi pe care i-am iubit. Unii mi-au reproşat că nu am fost suficient de fermă, că nu mi-am impus punctul de vedere atunci când consideram că ei greşesc. Alţii, dimpotrivă, mi-au aruncat în faţă că sunt prea dură, că nu am sentimente, că nu sunt maleabilă şi că, fără îndoială, dacă se creează o situaţie conflictuală, eu sunt vinovată, fiindcă mă inflamez, fiindcă exagerez şi pentru că, la mine, emoţiile sunt ori prea puternice, ori lipsesc cu desăvârşire. Că mă agit când nu ar trebui şi amuţesc atunci când e cazul să-mi susţin punctul de vedere. Şi, în concluzie, că eu sunt vinovată de eşuarea relaţiilor cu pricina. Acum, o parte din vină clar am avut, fiindcă eu cred cu tărie că orice relaţie implică două persoane şi e imposibil, în acest caz, ca numai una să fie responsabilă pentru moartea pasiunii. Dar, dincolo de asta, m-am săturat să fiu doar eu vinovată. M-am săturat ca, în mod automat, când ceva merge rău, toate privirile să fie îndreptate spre mine. Declar în mod oficial că, de azi, nu mai sunt eu vinovată. Am pus "Închis" pe uşă şi plec. Dacă vă cade şifonierul în cap, dacă vă împiedicaţi de prag, dacă vă taie calea pisica neagră şi, în general, dacă astrele nu stau pe cer cum vreţi voi, nu mai daţi vina pe mine. Şi, dacă vă treziţi dimineaţa cu durere de cap, nu aţi băut cu mine, e clar?!