Eliza

E ea. E-liz-a. 

Eliza nu e nimeni.

Eliza e toate (i)ele-le

pe care le-am văzut dimineața în stație

și pe care nu le-am știut nicicând.

Eliza e fiecare breton

aranjat nervos după ureche

fiecare sclipire de cercel 

fiecare pereche

de pantofi fără de care ea

n-ar fi fost ea

fiecare privire furișă fără de care eu

n-aș fi fost eu

Eliza putea fi oricine

și tu și tu și ea

și vecina de peste stradă

care-și plimbă câinii la șosea

Eliza putea fi oricând și oricine

dar a fost să fii tu

departe/aproape

întuneric/lumină

perfectă/incertă

a mea.

Și nu te cheamă Eliza.