joi, 31 martie 2011

Coming-out cu suişuri şi coborîşuri

Această postare nu e este pentru oamenii care n-au fost puşi în situaţia să le spună celor dragi că sunt gay/bi/trans etc. Aceia nu pot înţelege. Şi spun asta convinsă fiind că probabil voi întâmpina opoziţie, dar la fel de convinsă că am dreptate. Nimeni nu poate să înţeleagă cum e până n-a trăit experienţa. Pentru mine, e un proces în continuă desfăşurare. Nu am să neg că simt uneori nevoia să urlu lumii întregi cine sunt, dar asta mi se întâmplă mai ales fiindcă iubesc şi mi-ar plăcea s-o pot spune tuturor. Evident, ştiu, la nivel raţional, că e o prostie, că asta nu mă va ajuta cu nimic, ba, dimpotrivă, îmi va face probabil viaţa mai grea. În consecinţă, mă abţin. Totuşi, am ales să povestesc, în felul meu şi cui am simţit eu că pot, experienţele prin care am trecut, cum am ajuns să mă iubesc pe mine însămi din nou şi, mai ales, cum am hotărât să trăiesc viaţa de care aveam nevoie pentru a fi eu, întreagă. Nu sunt mai bună decât eram, nici mai rea - deşi, uneori, pe homofobi i-aş strânge, cu plăcere, de gât - nu sunt nici mai frumoasă, nici mai deşteaptă. Sunt tot eu şi asta e ceea ce aş vrea să vadă şi cei dragi mie. Până acum, reacţiile persoanelor cărora le-am spus că sunt lesbiană au fost încurajatoare. Nu am avut parte de respingeri, ci mai degrabă de uimire, de înţeles, dealtfel. Uimire pe care am lăsat-o să se stingă, uşor, fiind, între timp, tot eu. Pentru că, până la urmă, asta aş vrea să înţeleagă oamenii care mă ştiu de o viaţă. Că eram tot eu şi acum zece ani, să spunem, şi că acum sunt tot eu: cea care iubeşte câinii chiar dacă nu sunt de rasă, cea care adoră florile de toate culorile, cea care se bucură ca un copil de toate cadourile, cea care ajută oricând cu plăcere, dar pe care nu trebuie s-o iei de fraieră, fiindcă n-ai să ai ocazia asta decât o dată. Sunt acelaşi om, cu acelaşi mod de a vedea lucrurile, care mereu a avut o minte deschisă, mereu a urât discriminarea, sub orice formă se manifesta ea, mereu a respectat efortul şi inteligenţa, mereu a muncit din greu. Diferenţa e că am înţeles de ce am nevoie ca să fiu fericită, că am găsit-o pe ea şi că sunt fericită.  Şi, pe cât de simplu sună asta, pe atât de greu e de spus, la o adică :).

12 comentarii:

  1. >:D<
    uimire, da:P şi poate că ai avut noroc de oameni care să înţeleagă;)

    nu e greu, e doar... incomod un coming out, mai ales pentru cei care ştiu clar că nu vor găsi înţelegerea cu pricina:)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Camelia - cu siguranţă, cel puţin până acum, am vorbit doar cu oameni care m-au înţeles :) i-am şi ales, poate chiar fără să-mi dau seama, pe cei/cele care ştiam că mă vor accepta, ca să-mi fie mai uşor.
    Incomod, da, eu una zic mereu că e de parcă aş sări cu paraşuta, în pielea goală (deşi n-am făcut-o, aşa îmi imaginez eu senzaţia :))!

    RăspundețiȘtergere
  3. Este greu, dar daca acei oameni cu care alegi sa vorbesti tin la tine, te accepta oricum. Pana la urma este viata ta, tu alegi cum sa o traiesti si cu cine. Eu sunt de parere ca fiecare e liber sa faca ce vrea.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Mihaela - asa e, e viata mea, evident ca nu voi cere nimanui permisiunea sa mi-o traiesc asa cum vreau; doar ca, uneori, trebuie sa ne gandim si la cum influenteaza viata noastra pe cea a altora, mai ales daca ne sunt apropiati :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu n-am vrut si cred ca nici nu vreau sa existe un moment numit coming-out, fie el trecut sau prezent. Eu mi-am luat-o ca pura dezvoltare/crestere/implinire...nu stiu... si am continuat sa ma exteriorizez la fel si sa dau din mine la fel de mult, fara sa ma tem de lucruri care ma tradeaza sau care ar putea soca. Am incercat sa fac sa iasa natural. Uimire si stigmat.. astea le primesti si daca esti ateu sau daca asculti rock... nici nu mai vorbim de sexualitate ca deja multi romani ar intreba ce e aia ca sigur e de rau... In fine... smooth si natural... this is who I am... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Liz - e o decizie care aparţine fiecăruia dintre noi, dacă să ne facem sau nu coming-out-ul, dacă acest lucru e necesar în ecuaţia mai mult sau mai puţin complicată, dar mereu alta, a propriei noastre vieţi:; evident, e ideal să fii naturală, ceea ce ţie îţi reuşeşte de minune :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma refeream la un coming out programat ca timp efectiv. Maine spun tuturor, gen. La asta ma zbarlesc eu putin. E ca si cum ascund ce simt si-apoi brusc imi planific marturisirea catre lume. Pacat ca trebuie cateodata sa fie asa. Coming out-ul ar trebui sa fie doar ala din tine, momentul ala fix cand realizezi cine esti si ce simti (mai mult in decat out). Lumea ar trebui sa ia fiecare om asa cum creste si cum se dezvolta nu ca o schimbare brusca ce trebuie anuntata. Multumesc, naturala imi iese pentru ca ma emotionez si o arat si pentru ca is sincera. Naturaletea calda e cea mai cautata de obicei si la asta ai puncte in plus. Imbratisare.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Liz - ai perfectă dreptate, în principiu aşa ar fi normal să fie, doar că lumea noastră e încă destul de strâmbă... Oricum, emoţional vorbind, nu cred că aş rezista unei singure zile în care să spun tuturor, aşa că am luat-o pe bucăţi:) Şi eu te îmbrăţişez :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu exclud ideea/posibilitatea de a întâlni vreodată o femeie minunată, de care să mă îndrăgostesc și să uit că există bărbați pe lume. Încă nu am avut norocul... Momentan, sunt neîndrăgostită rău. :)
    Dar nu despre asta voiam să vă spun:
    în adolescență, mi s-a părut amuzant și înfricoșător-delicios să îi testez pe ai mei spunându-le că sunt lesbiană, să văd cum ar reacționa. Ar mai fi fost varianta cu ”sunt însărcinată”, însă eram atât de timidă încât ar fi râs prea tare dacă aș fi scornit așa ceva.
    Am creat un moment ”dramatic” potrivit cu o astfel de confesiune și am spus clar și fără vreo urmă de îndoială: îmi plac femeile. Cum nu am primit vreo reacție, am adăugat ușor contrariată: Mamă, sunt lesbiană!?
    Nu mai știu exact ce sperasem să spună stricta și tradiționalista mea mamă-șefă, dar nu m-am așteptat la următoarea izbucnire amuzată:
    - Ce să zic, vai de mine, e problema ta...
    Dar să știi că e o rușine să nu fii în stare să ai bărbatul tău! Fugi de aici cu așa ceva, nu am timp de prostii, fii serioasă! Avem macaroane la cină.

    Cred că aia a fost ziua când nu mi s-a mai părut cool să fiu o adolescentă rebelă. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Andi - :) din pacate, cand nu e gluma, lucrurile sunt mai sensibile; in plus, daca le faci marturisirea la peste 30 de ani, exista sansa sa nu li se para nici lor o gluma; cat despre femeia care sa te faca sa uiti ca exista barbati:)), teama mi-e ca nu asa functioneaza! Oricum, indiferent pe cine ai iubi, iti doresc sa fii implinita :)

    RăspundețiȘtergere
  11. nu este greu (pt ceilalti )de inteles ca te simti atras de cineva de acelasi sex, pentru majoritatea dintre noi (sincera) asta s-a intamplat minim o data in viata, constient sau nu, si am dus-o sau nu la un sfarsit tot constient sau nu. Ceea ce este greu de inteles este sentimentul de iubire pe acelasi sex. si eu am facut candva "gluma" ca sunt lesbiana si nimeni nu m-a intrebat daca am facut sex, cum a fost, daca e mai bine decat a fost cu barbati, etc. toti m-au intrebat mega-uimiti "o iubeeeeesti??????"

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Iluzia - sincer, eu nu m-am lovit de problema asta, au fost mai degraba reactii de neincredere :)

    RăspundețiȘtergere