Coming-out cu suişuri şi coborîşuri

Această postare nu e este pentru oamenii care n-au fost puşi în situaţia să le spună celor dragi că sunt gay/bi/trans etc. Aceia nu pot înţelege. Şi spun asta convinsă fiind că probabil voi întâmpina opoziţie, dar la fel de convinsă că am dreptate. Nimeni nu poate să înţeleagă cum e până n-a trăit experienţa. Pentru mine, e un proces în continuă desfăşurare. Nu am să neg că simt uneori nevoia să urlu lumii întregi cine sunt, dar asta mi se întâmplă mai ales fiindcă iubesc şi mi-ar plăcea s-o pot spune tuturor. Evident, ştiu, la nivel raţional, că e o prostie, că asta nu mă va ajuta cu nimic, ba, dimpotrivă, îmi va face probabil viaţa mai grea. În consecinţă, mă abţin. Totuşi, am ales să povestesc, în felul meu şi cui am simţit eu că pot, experienţele prin care am trecut, cum am ajuns să mă iubesc pe mine însămi din nou şi, mai ales, cum am hotărât să trăiesc viaţa de care aveam nevoie pentru a fi eu, întreagă. Nu sunt mai bună decât eram, nici mai rea - deşi, uneori, pe homofobi i-aş strânge, cu plăcere, de gât - nu sunt nici mai frumoasă, nici mai deşteaptă. Sunt tot eu şi asta e ceea ce aş vrea să vadă şi cei dragi mie. Până acum, reacţiile persoanelor cărora le-am spus că sunt lesbiană au fost încurajatoare. Nu am avut parte de respingeri, ci mai degrabă de uimire, de înţeles, dealtfel. Uimire pe care am lăsat-o să se stingă, uşor, fiind, între timp, tot eu. Pentru că, până la urmă, asta aş vrea să înţeleagă oamenii care mă ştiu de o viaţă. Că eram tot eu şi acum zece ani, să spunem, şi că acum sunt tot eu: cea care iubeşte câinii chiar dacă nu sunt de rasă, cea care adoră florile de toate culorile, cea care se bucură ca un copil de toate cadourile, cea care ajută oricând cu plăcere, dar pe care nu trebuie s-o iei de fraieră, fiindcă n-ai să ai ocazia asta decât o dată. Sunt acelaşi om, cu acelaşi mod de a vedea lucrurile, care mereu a avut o minte deschisă, mereu a urât discriminarea, sub orice formă se manifesta ea, mereu a respectat efortul şi inteligenţa, mereu a muncit din greu. Diferenţa e că am înţeles de ce am nevoie ca să fiu fericită, că am găsit-o pe ea şi că sunt fericită.  Şi, pe cât de simplu sună asta, pe atât de greu e de spus, la o adică :).