Charleston

            Îmi plăceau anii '30. Ştiai că mi-aş fi dorit să trăiesc atunci, în timpul acela, cu petreceri nebune şi dans până dimineaţă, pe ritmurile noi de charleston. Îmi făcuseşi dealtfel un CD cu melodii de dinainte de război, o selecţie splendidă şi, în seara aceea, mi-ai spus că ai o surpriză. Când am auzit primele note, am ştiut. Ţi-am zâmbit larg, ca un copil care a primit, sub brad, jucăria mult aşteptată. 

            Am oprit muzica şi ţi-am spus să închizi ochii şi să mă aştepţi un pic. Am aşteptat să-ţi văd pleoapele coborâte, ţi-am sărutat ochii şi am dispărut. Mă simţeai doar trecând în viteză pe lângă tine, scoţând zgomote de protest fiindcă nu găseam una sau alta. Auzeai uşa la baie, apoi iar mă ghiceai fugind pe lângă tine, în ţăcănit de tocuri, lăsând o undă de parfum în urma mea. În final, după vreo zece minute, în care îţi pierduseşi răbdarea şi strigai la mine mereu dacă sunt gata, am dat din nou drumul la muzică şi ţi-am spus că poţi deschide ochii. 

            Mă aşezasem pe un scaun cu spătar, exact în faţa ta. Eram toată în negru: ciorapii, pantofii cu tocuri înalte, bluza de dantelă şi fusta subţire. Doar bijuteriile făceau notă discordantă, fiind de un roşu intens. Îmi aranjasem şi părul după moda vremii, aveam chiar o tocă micuţă, cochetă, cu voaletă asortată. Ochii îmi erau conturaţi cu negru, iar între buzele roşii ţineam un ţigaret din care ardea alene o ţigară... Şi îţi zâmbeam, un alt zâmbet acum, acela care-ţi spune: "Te vreau!". Ai dat să vii către mine, dar ţi-am făcut semn să nu... M-am ridicat, am întors scaunul cu spătarul spre tine, încălecându-l, cu picioarele desfăcute. "Nu mi-am pus lenjerie, iubito", ţi-am şoptit şi ai ştiut că sunt goală pe sub fustă, ciorapii fiind cu portjartier. Am abandonat ţigara în scrumieră şi m-am atins cu ambele mâini, frecându-mă tare. "Uită-te în ochii mei!", ţi-am spus, văzând cum încercai să îmi vezi mişcările printre barele de lemn ale spătarului scaunului. Mi-ai susţinut privirea copleşită de plăcere, îţi vedeam ochii strălucind, ca ai unei feline care se pregăteşte să sară asupra prăzii. Eram udă şi excitată, erai atât de aproape, încât îmi simţeai mirosul pizdei încinse şi-i auzeai sunetul în timp ce mi-o frecam cu ambele mâini, cu capul dat puţin pe spate, dar cu privirile suspendate în ale tale, gâfâind, cu buzele roşii uşor întredeschise... "Pentru tine, iubire!", ţi-am şoptit, cu ultima brumă de coerenţă, exact înainte de orgasm, pe care mi l-ai văzut în ochi, în obrajii încinşi, mi l-ai auzit - ştii că mereu termin aproape ţipând! M-am ridicat, vedeai cum îmi tremură picioarele, am întors scaunul, m-am aşezat şi m-am desfăcut tare pentru tine. "Iubito, m-ai văzut şi m-ai auzit. Acum, poţi să mă şi guşti!"

Mărţişoare, la scadenţă

          La abia 2 grade, dimineaţa de azi nu vestea cu nimic primăvara ce va să vină de luni. Zgribuliţi, vânzătorii de mărţişoare jucau sârba pe loc, suflând în pumni. Nu îmbiau trecătorii la şnururi alb-roşii, nici la flori, inimi, lacrimi, trifoi, coşari şi ghiocei stilizaţi. Tarabele gemeau de marfă, dar parcă nimic nu ieşea în evidenţă, nicio idee originală nu aducea zâmbetul pe buzele primilor clienţi. Oricum, aceştia nici nu-şi doreau să zâmbească. Nu cumpărau mărţişoare cu sufletul, pentru bucuria sufletelor celor care aveau să le primească. Îndeplineau o obligaţie: "Dă-mi şapte, trei de-un fel, la un leu şi patru la doi!", cerea un bărbat, încruntat, făcându-şi socotelile, să nu uite pe cineva. Şi a plecat apoi, cu punga cu mărţişoare înghesuită în servietă, fără măcar să le arunce o privire... Aş fi strigat după el, că nu aşa se alege, că trebuie să te gândeşti la femeia pe care vrei s-o bucuri, indiferent că ţi-e soţie, soră, mamă, prietenă, iubită, amantă, vecină de bloc sau de birou. Dar ce ştiu eu, până la urmă? Poate eu sunt din alt timp, iar el, din acesta. Mai urât, mai cenuşiu, în care nimeni nu are timp să savureze nimic. Şi în care nici măcar bucuria de a dărui, o dată în an, puţină primăvară cu şnur alb şi roşu nu mai e o plăcere. Ci doar o scadenţă. 

Uitarea care vindecă

Vine ziua în care se şterg toate umbrele. În care simţi că viaţa chiar ţi-a dat o nouă şansă la fericire. Ziua în care zâmbeşti unei uitări care vindecă, te întorci complet cu spatele la trecut şi mergi înainte. Ştiind că sufletul îţi este la adăpost de toate relele, ştiind că iubeşti la fel de mult pe cât eşti iubită, ştiind, pur şi simplu, că eşti unică. Unica.
Mă întreb, adesea, cum ar fi dacă n-am putea uita? Dacă timpul şi dragostea n-ar ostoi durerile, n-ar îndulci colţurile uneori atât de tăioase ale existenţei noastre? Cred că, pur şi simplu, am fi nebuni. Şi apoi n-am mai fi. Binecuvântările noastre mi se par adesea puţine, mai ales în momentele dificile. Dar uitarea e cu siguranţă una dintre ele. Şi, azi, mă bucur că am fost binecuvântată cu o uitare. Sau chiar cu mai multe. Merci, iubito!

Despre despicatul firului în patru. Sau nu.

Dacă e să-mi displacă ceva la mine, dar profund, asta cu toate că, de regulă, eu şi persoana mea ne iubim chiar destul de mult :), acest lucru este capacitatea mea infinită de a despica firul în patru. Şi apoi iar în patru, de cîte patru mii de ori, pînă nu mai rămîne posibilitate neexplorată, nici potecă neumblată. După care, mulţumită că am epuizat toate posibilităţile, reuşesc şi eu să-mi iau inima în dinţi şi să acţionez. De cele mai multe ori, acţiunea vine însă prea tîrziu, iar posibilităţile se micşorează. Şi e logic să fie aşa, teama, nesiguranţa, dorinţa unei garanţii că am luat cea mai bună decizie (cînd garanţii nu există niciodată, de fapt, pentru nimic), toate acestea se plătesc. Nici nu-mi mai amintesc ocaziile pierdute astfel, ştiu însă că au fost multe, extrem de multe. Şi mi-am învăţat lecţiile. Poate mai tîrziu decît ar fi fost ideal, dar suficient de devreme cît să mă mai pot bucura de consecinţe, unele faste de data asta. Şi, cu ceva timp în urmă, sub impulsul unui moment, am luat cea mai bună hotărîre din viaţa mea. Şi am făcut-o exact la momentul potrivit. Atunci, în clipa aceea de o perfecţiune inubliabilă, am fost hotărîtă. În final, cred că important a fost că mi-am desfăcut singură, atunci, plasa de siguranţă şi am plonjat în necunoscut. Şi, din fericire, ai fost acolo şi m-ai prins:).

Nous

Le deuxieme printemps de ma vie
Le coucher du soleil sur la mer
Un ruisseau qui jaillit
Au milieu d’un desert.
C'est toi.
La chaleur de ton ame
Les couleurs d’un arc-en-ciel
Le parfum d’une fleur bleue
Qui n’oublie jamais rien
C’est moi.
Les fruits murs en aout
Une nuit d’octobre avec des feuilles qui tombent
Un violon, tard dans le noir
La souplesse du linge a peine lave
C’est nous.

Cină cu final neaşteptat

Din cina aceea nu-mi mai amintesc mare lucru. Nu mai ştiu nici de ce ajunsesem acolo, la masa aceea, ştiu doar că, timp de o oră şi jumătate, cât a durat, ţi-am simţit constant piciorul lipit de al meu, pe sub faldurile complicate ale feţei de masă. În rest, nici măcar nu m-ai privit, dar te simţeam într-un mod care mă înnebunea. Cu atât mai mult cu cât caracterul oficial al cinei cu pricina mă împiedica să mă manifest în vreun fel. Şi tu o ştiai. Îţi treceai din când în când mâna prin păr, gesticulând în timp ce explicai ceva, şi îţi simţeam parfumul... Coatele ni se atingeau din când în când, întâmplător, dar orice atingere era suficientă ca să mă facă să tresar uşor, iar pielea mi se încreţea pe braţ. Şi numai tu ştiai de ce. Nu-mi amintesc cine ne sugerase să stăm una lângă cealaltă, dar îmi aduc aminte zâmbetul tău din momentul respectiv, unul care spunea clar: "You're in trouble, baby!". 

Din prima clipă, de când ţi-ai tras scaunul foarte aproape de al meu, pretextând că în partea cealaltă e un picior al mesei care te încurcă, am ştiut că nu aveai să mă cruţi. Când te-ai aşezat, ţi-ai lipit piciorul de al meu, într-un mod atât de firesc şi de intim, încât m-am topit. M-am udat instantaneu, mi-am frecat uşor coapsele una de cealaltă, sub şervetul pe care-l ţineam în poală, şi am luat paharul cu apă de pe masă, sorbind o înghiţitură zdravănă. Mi se uscase gâtul. Te doream. Tu păreai degajată, complet stăpână pe tine. Dar ştiam că e doar un joc, iar asta mă incita teribil. Eram curioasă până unde ai să mergi, mi-aş fi dezlipit coapsa de a ta, dar nu puteam, mă ţineai pe loc, eram a ta. O ştiam, o ştiai. Dacă mă întrebi acum, iubito, ce am mâncat, nu am să-ţi pot spune: totul avea acelaşi gust, gustul sucului tău. Doar la asta mă puteam gândi, mă înroşisem, desigur, la un moment dat cineva a dat drumul aparatului de aer condiţionat de deasupra mesei, crezând că mi-e cald. Doar tu ştiai de ce eram roşie... Când ţi-ai scăpat bricheta şi te-ai aplecat s-o ridici, înlemnisem toată, nu ştiam ce ai să-mi faci, picioarele mele mi se păreau deodată atât de expuse, acoperite doar de ciorapul subţire. Mi-am ţinut respiraţia, dar nu m-ai atins, te-ai ridicat, nici măcar nu m-ai privit, nu era nevoie, ştiai la ce mă gândisem. Şi, exact când respiram uşurată (deşi, parţial, eram şi dezamăgită), ţi-ai scos piciorul din pantof şi mi l-ai mângaiat uşor pe al meu! Am îngheţat, apoi am transpirat, îmi simţeam buza de sus cum se umezeşte, aproape în acelaşi ritm cu buzele celelalte, de mult mai jos. Eram atât de udă încât mi-era teamă că, prin bikinii pe care insistaseşi să mi-i pun şi fusta subţire, neagră, s-ar fi văzut o pată dacă mă ridicam. Şi m-aş fi ridicat să mă duc la toaletă şi să mă frec, violent, atât de tare mă înnebuniseşi. Dar ştiam că nu pot termina fără tine. Şi mai ştiam că, întoarsă înapoi, urma să dau ochii cu tine. Şi tu ai fi ştiut ce am făcut. Am stat deci pe loc, fumând ţigară de la ţigară, reuşind, dar cu efort considerabil, să răspund întrebărilor ce mi se adresau direct, în rest neparticipând prea mult la discuţie. Tu, în schimb, erai strălucitoare: veselă, mereu cu replica potrivită, atentă, amabilă cu toată lumea. Şi aşa te-aş fi zdrobit de un perete şi te-aş fi sărutat până la sânge şi mi-aş fi înfipt mâinile în pizda ta chiar acolo! Să te aud gemând, să-mi zici că e bine şi că mai vrei, să te am! Te doream cu furie aproape, îmi simţeam sângele clocotind, aş fi dat orice să te smulg de acolo, să te iau şi să plecăm, atunci, imediat! Dar nu puteam şi asta mă făcea să te vreau mai mult, din ce în ce mai mult! Când toată lumea şi-a comandat desert, eu am renunţat, ca masa să se termine mai repede, să fie o comandă în minus, deci să plecăm mai devreme. Ne-am luat rămas bun, am schimbat politeţuri, mă dureau colţurile gurii de atâtea zâmbete forţate, vroiam să te fut! O dată şi încă o dată, până aş fi obosit! Plecând în sfârşit de la restaurant, pe strada întunecată şi îngustă, te-am tras spre mine şi te-am sărutat. Aspru, adânc. Mi-ai răspuns, jucându-te cu limba mea, sugând-o uşor, tachinând-o. "Mă omori!", ţi-am şoptit, nu mă mai puteam abţine. "Te vreau!", a venit răspunsul tău, mai mult un geamăt, şi n-am mai putut. Te-am lipit de zidul din spatele tău, mi-am strecurat mâna în pantalonii tăi, ştiam că se poate, slăbiseşi mult în ultima vreme, apoi pe lângă chilot. Ţi-am găsit pizda fierbinte, udă, şi mi-am înfipt două degete adânc în tine, forţând un pic. Ştiam că era aproape imposibil să termini aşa, ştiam că avea să te doară, dar trebuia să te am! Aşa că te-am avut, tare, repede, eram flămândă de tine, iubito, nebună de dorinţă, incapabilă să mă opresc! Şi mi-ai gemut în braţe, şi mi te-ai zvârcolit, acolo, pe strada pustie şi întunecată, iar eu ţi-am cules gemetele de pe buze, sărutându-te în timp ce te aveam. Adânc, tare.         

Cadoul perfect

    Era ziua ta, iubito. Mă munceam de luni bune, încercând să găsesc, pentru tine, cadoul perfect. Misiune deloc uşoară, fiindcă tu nu eşti în niciun caz o persoană uşor de mulţumit şi n-aş fi vrut să iau ceva care să nu-ţi placă. După adânci reflecţii şi căutări îndelungi, după ce de trei ori îţi luasem câte ceva şi tot de atâtea ori fusesem, în final, nemulţumită, am decis că, până la urmă, cel mai frumos cadou, la care ştiam sigur că nu ai să spui de complezenţă că îţi place (deşi, fie vorba între noi, nu prea eşti genul gesturilor de complezenţă), aş fi eu. Drept pentru care, în ziua aceea, după ce ai plecat, ca de obicei, la lucru cu noaptea în cap, am trecut la fapte:). Am făcut întâi cumpărături - câte puţin din toate chestiile care ştiam că îţi plac, pentru o gustare pe care o speram de după :)  şi, pentru mine, lenjerie nouă, de dantelă neagră, inclusiv portjartier, tot negru, cu o fundita rosie, minuscula, si ciorapi fini, cu dungă. Flori, evident, de fapt, un singur trandafir, roşu-vişiniu, din cei care îţi plac, şi, prin casă, buchete de frezii, care miros atât de frumos... Am pregătit gustarea şi am lăsat-o la frigider, alături de o şampanie bună, pe care speram s-o împărţim. Ştiam că urma să mă suni, în drum spre casă, o făceai mereu. Mi-am pus lenjeria cea nouă, m-am fardat doar puţin, un pic de creion negru la baza genelor, rimel şi un strop de ruj roşu, cât să-mi contureze puţin buzele, mi-am aranjat părul, o urmă de parfum şi eram gata. Atunci m-ai sunat tu: "Să mai iau ceva de jos?", m-ai întrebat.   "Nu-i nevoie, ţi-am răspuns, hai acasă!"

    Şi m-am aşezat, cuminte, pe canapea, cu trandafirul tău roşu în mână, aşteptându-te. Mi-era puţin rece, de emoţie şi, brusc, ideea mea nu mi s-a mai părut atât de strălucită... Dar, dacă-i bal, mi-am zis, bal să fie, îmi iau inima în dinţi şi asta e! În cel mai rău caz, m-am gândit, aveai să râzi. Şi asta, până la urmă, nici măcar nu e un lucru rău. Aproape am uitat să respir când am auzit cheia în uşă. Ai intrat şi, conform obiceiului, ţi-ai aruncat o privire în bucătărie, unde mă găseai, de regulă, dacă eram acasă. Lumina era aprinsă, dar eu, lipsă la apel:)! Când ai deschis uşa sufrageriei, care, în general, stătea deschisă, erai deja cumva încruntată. M-ai văzut, mi-ai zâmbit, faţa ţi s-a luminat brusc şi, dintr-un singur gest, mi-ai spulberat toate temerile. M-am ridicat, am venit spre tine, te-am sărutat, ţi-am dat trandafirul: "Mă ierţi, pur şi simplu n-am găsit cadoul perfect pentru tine..."

   Tu deja începuseşi să spui că nu contează asta, că suntem împreună şi e suficient, dar ţi-am închis gura cu un sărut (altfel e greu să te facă omul să taci:)!) şi ţi-am şoptit, lângă obraz: "Aşa că m-am gândit, iubito, că, până la urmă, cel mai frumos cadou aş fi chiar eu... Ce zici, îţi place?", te-am întrebat, ştrengăreşte, făcând o piruetă, ca să mă vezi mai bine. M-ai tras înapoi, în braţele tale, m-ai sărutat de data asta tu, apăsat, mi-ai mângâiat umerii, curbura sânilor ieşiţi pe jumătate din sutien, linia gâtului, fără bijuterii, numai cu o fundă roşie de satin (eram cadoul, doar, nu?) şi mi-ai şoptit: "Iubito, eşti cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată!". A fost suficient ca să mă ud toată, vocea ta, tonul tău, privirea ta, nu le-aş fi putut rezista nici într-o cadă plină cu gheaţă! Mi-ai citit în ochi dorinţa, întotdeauna mă citeşti atât de bine, iubire! M-ai dus pe canapea, de unde mă ridicasem, m-ai aşezat, mi-ai desfăcut uşor, doar puţin, picioarele şi mi-ai zis, insinuant: "Aşa un cadou trebuie despachetat cu grijă! E fragil..."  Ţi-am zâmbit, a încuviinţare, şi ai început atacul: mi-ai descălţat, pe rând, fiecare picior, mi-ai mângâiat tălpile, prin ciorapii fini, negri. Eu gemeam de plăcere, ştiai că ador asta şi insistai, deşi parcă nici tu nu mai aveai răbdare. Mi-ai mângâiat pizda umedă prin chiloţii de dantelă, o vedeai strălucind, deja foarte udă, ştiai că te vreau, te priveam pe sub gene, pleoapele îmi erau leneşe, grele de dorinţă. Mi-ai dat jos chiloţii, dar mi-ai lăsat ciorapii şi portjartierul pe mine, îţi plăcea contrastul cu pielea mea albă. Mi-ai lins pizda uşor, pe îndelete, până m-ai adus în pragul nebuniei. Erai complet îmbrăcată, cum veniseşi de la birou, iar eu eram pe jumătate goală şi excitată până la durere, tânjeam după tine, voiam să mă fuţi! Te-am dezbrăcat cu furie aproape, muream dacă nu mă lipeam de tine, ştiam că şi tu mă vrei, te simţeam. Când, în sfârşit, te-am  strâns în braţe, goală, am simţit mirosul pielii tale, atât de cunoscut, totuşi aşa de incitant de fiecare dată. Mi-am strecurat o mână între noi şi ţi-am atins pizda. Era udă şi te-am privit în ochi: "La mulţi ani, iubito! Eu sunt cadoul tău, deci, spune, cum mă vrei?" "Ştii cum", mi-ai răspuns, privindu-mă în ochi, să vezi dacă intuiesc ce vrei. Am scos atunci strap-ul dintre pernele canapelei, unde îl pusesem dinainte (întotdeauna îţi ghicesc dorinţele, aşa-i, minune?) şi ţi l-am pus. M-am întors cu spatele la tine, am desfăcut picioarele, să-mi vezi bine pizda udă şi nerăbdătoare, şi ţi-am zis: "A ta sunt, iubito! Ia-mă, fute-mă tare!" Şi ai făcut-o, ai intrat în mine aproape cu furie, ardeai cu siguranţă, ca şi mine, de dor, de drag, de nevoia aceea atavică de a fi una. Mă înfigeam în tine, veneam spre tine, te voiam complet în mine, te-ai aplecat şi mi-ai frecat tare pizda, cu ambele maini, în timp ce mă pătrundeai adânc, şi mai adânc, şi mai tare. Am terminat amândouă odată, zgomotos, fără reţineri. O dată în an e ziua ta, iubito! Vecinii n-au decât să zică ce vor...    

Fabulaţie în trei (menţiune: iubito, îţi rup gâtul dacă încerci asta!)

Mă omorai la creieri de vreo lună să mergem să învăţăm la bibliotecă pentru testele de limba engleză: că acolo e mai linişte, că avem cărţile la îndemână şi, mai important, nu o să ne mai stea gândul la prostii, cum se întâmplă dacă rămânem acasă. Zis şi făcut. Am ajuns acolo, ne-am rezervat o masă la sala de lectură şi ne-am dus la raft, să ne căutăm volumele de trebuinţă. Grea alegere, biblioteca tocmai primise fond de carte nou... Ne sfădeam lângă raft, una optase pentru o gramatică mai modern abordată, cealaltă voia ceva tradiţionalist, oricum, dezbăteam în şoaptă argumentele pro şi contra unei alegeri sau alteia. Mi se încinseseră obrajii, de nervi că nu reuşeam să te conving, şi îmi frecam, tic vechi de şcolăriţă, buricul degetului mare de cantul foilor cărţii,concentrată la ce-ţi ziceam. Te-ai apropiat, m-ai sărutat uşor pe buze, m-ai privit adânc în ochi şi mi-ai zis: "Luăm ce vrei tu, iubire, ce vrei...". M-am fâstâcit, m-am înroşit, ţi-am răspuns la sărut. În timp ce luam noi cărţile din raft, s-a apropiat bibliotecara. Tânără, drăguţă, deloc şoricelul la care te aştepţi într-un asemenea loc: mai degrabă plinuţă, dar cu forme frumoase, cu ochelari cu rame groase şi părul greu, roşcat, prins în coadă. "Pot să vă ajut cu ceva?", ne-a întrebat, scoţându-şi ochelarii şi rozându-le uşor un braţ, iarăşi un tic pe care şi eu îl am, am recunoscut, zâmbind. Rama neagră între buzele ei roşii era incitantă, privirea îi era toată numai invitaţii, umorul situaţiei (eram convinsă că ne văzuse sărutându-ne!), dar şi un soi de anticipare îi animau ochii căprui, catifelaţi. Te-am privit, întrebătoare, pe jumătate incitată, pe jumătate geloasă: o ştiai, oare, pe bibliotecară, mă gândeam, şi de aia mă bătuseşi la cap să vin aici? Ţi-ai îngustat ochii a dojană, nu era aşa, am priceput. Văzându-mă din nou relaxată, ai înaintat spre ea, ai prins-o de talie, pe la spate, şi i-ai şoptit ceva la ureche. A încuviinţat, a venit spre mine şi m-a sărutat, a coborât apoi pe gâtul meu, uşor, eu îţi susţineam privirea, te doream pe tine, ştiai cât mă chinuie asta, ştiai că accept doar fiindcă aşa vrei tu, ştiai că, la un moment dat, exista riscul să fug, pur şi simplu. Ai păşit mai aproape de noi două, privindu-mă în continuare în ochi, te-ai aplecat şi m-ai sărutat pe buze, în timp ce ea coborâse între sânii mei şi îi săruta, la rându-i, uşor,tandru. Mi-a desfăcut nasturii rochiei pe care o purtam (fără chiloţi, ca de obicei vara) şi a ajuns cu buzele pe pizda mea, îi simţeam respiraţia uşor precipitată, o simţeam şi pe a ta, când mă sărutai. Mi-ai prins sânii în palme, ea mă lingea deja, îşi strecura limba între labiile mele, o simţeam şi, în ciuda faptului că trupul meu reacţiona, parcă nu era bine... Un gând răzleţ nu-mi dădea pace: era bine, dar nu erai tu! Am gemut, am încercat să mă eliberez, dar tu mă ţineai strâns de şolduri pentru ca ea să mă poată linge şi îmi şopteai: "Pentru mine, iubito, fă-o pentru mine...". Eu mă zvârcoleam, încercam să scap din strânsoarea mainilor tale, dar nu puteam, nu eram suficient de puternică, fascinaţia limbii ei, cuvintele tale, şuierate în urechea mea, faptul că te ştiam udă, că ştiam că ai s-o goneşti pe ea, ca sa mă ai tu, toate mă faceau să cedez, din minut în minut mai mult... Ţi-ai luat mâinile de pe şoldurile mele şi mi-ai desfăcut cu ele pizda, mi-ai băgat degetele mari adânc în ea şi ai desfăcut-o, ca străina să mă lingă mai bine. Şi m-a lins, insistent, până la durere aproape, până când nu mai eram parcă altceva decât un clitoris care pulsa nervos. Atunci ai dat-o deoparte, ai sărutat-o pe buze şi te-ai lăsat în jos, înfigându-ţi limba în pizda mea. Am gemut, a recunoaştere, te-am prins cu mâinile de cap şi te-am tras aproape, mai aproape, am început să mă mişc rotund în limba ta, am gemut, am scâncit, aproape să mă audă toata lumea din jur şi am terminat năvalnic, sucul meu ţi s-a întins pe faţă, ţi-a inundat gura. Te-ai ridicat, m-ai sărutat, ai sărutat-o şi pe ea... De învăţat, iubito, poate mai bine învăţăm acasă, ce zici?

Licitaţie pentru un taximetrist mut!

În zilele când lucrurile trebuie să meargă prost, încep de dimineaţă şi, vorba lui Murphy - morţii mamii lui! - vor merge! După ce n-am găsit nimic din lucrurile pe care, de obicei, le găsesc prin casă cu ochii închişi, după ce că mă trezisem cu o durere urâtă de cap, după ce că bretonul nu voia sub niciun chip să se cuminţească (ştiu, sunt superficială, dar sunt femeie, cine e, ştie ce vreau să spun!), după ce că am ieşit pe uşă cu doar zece minute înainte de ora la care se presupunea că trebuie să fiu la birou şi după ce dispeceratul de taxiuri a sunat vreo trei minute ocupat, m-am pricopsit şi cu un şofer leneş, vorbăreţ şi cu obiceiuri proaste! Dar să detaliem, zic, fiindcă merită!
Pasul greşit 1: venit la comandă cu două minute întârziere, s-a proţăpit peste stradă, molfăind la covrigi, fără vreun gând să vină acolo unde eu mă chinuiam să nu intru până la gât în zăpadă! Într-un târziu, a coborât geamul şi m-a întrabt: "Vreţi să întorc?!" Da, frate, vreau să vii, dacă nu până în faţa scării blocului, măcar pe partea mea de stradă, că tu poţi întoarce, eu nu pot traversa!
Pasul greşit 2: Întoarce, mă urc, merge 50 de metri, după care îmi cere ruta, i-o spun şi mă cufund în gânduri, ferm hotărâtă să şi rămân acolo. Dar ce, pot? Omul are chef de vorbă: "Şiii... staţi în blocul X?" - adică ăla până la care nu-şi mişcase dealtfel curul! Mormăi un "da" complet lipsit de entuziasm şi mă cufund în gulerul hainei. El, să mă lase, pace! Aflu, fără să fi avut nevoie, că o cumătră a nevesti-sii locuieşte cu mine în bloc, că el a fost des în zonă, da' ştiu cine are magazinul din faţă stânga? Dar pe ăla din faţă dreapta? Nu, nu ştiu, nici nu mă interesează, lasă-mă în pace, frate!
Pasul greşit 3: La toate semafoarele, mă anunţă victorios că sunt extrem de norocoasă (?!)că am prins doar câteva secunde de roşu, când putea fi un minut jumate! Şi sunt muuulte semafoare!
Pasul greşit 4 : Tot drumul îşi suge dinţii într-un mod dezgustător!
Pasul greşit 5: Deşi îi spusesem exact unde vreau să merg, mă lasă la 250 de metri distanţă: "E zăpadă, doamnă, nu pot să vă las în zăpadă!" Ba poţi, tembelule, că eu te-am pus să opreşti unde e zăpadă şi dacă vreau să înot printr-un munte de zăpadă, dar nu vreau să întârzii la serviciu, e problema mea! A ta, dobitocule, e să conduci taxiul! Şi să taci!
Concluzie: eu vreau şoferi de taxi muţi. Mai e cineva de acord cu mine?

Simţuri şi sensibilităţi

Mă gândeam, deunăzi, care sunt mecanismele interioare care ne determină să reacţionăm uneori extrem de disproporţionat la întrebările legate de sex. La discuţiile privitoare la viaţa sexuală sau orice informaţii care au legătură cu acest sector al existenţei noastre, atât de important, totuşi atât de tabu, de cele mai multe ori. Şezând eu şi cugetând, am identificat câteva motive pentru care considerăm că e mai bine să nu vorbim despre sex:
1. Puţini interlocutori înţeleg ideea de ipotetic, de discuţie de principiu, de explorare curioasă a erotismului. Aproape automat, abordarea oricărui aspect sexual va presupune o etichetare. Cu alte cuvinte, nu poţi vorbi despre practici sado-masochiste sau jocuri cu urină fără să se presupună că le practici sau, în cel mai bun caz, intenţionezi să o faci.
2. Chiar şi categoria persoanelor care nu vor presupune automat că, fiindcă eşti curios să afli mai multe despre sadism, ai de gând să devii un sadic, prezintă riscuri din cu totul altă perspectivă: din ea fac parte şi persoane care vor lua discuţia drept un avans, pornind de la ideea că vrei să faci sex cu ele/ei. Iar asta riscă să dea naştere la neînţelegeri.
3. Cei mai mulţi dintre oameni vor reacţiona absolut aiurea: ori vor mima un şoc pe care dealtfel nu-l simt, ci sunt mai degrabă curioşi să vadă cum gândeşti, dar cum ar putea, Doamne fereşte, s-o recunoască? ori vor fi cu adevărat şocaţi şi îşi vor modifica părerea despre tine, pe principiul: "Credeam că e om serios şi ia uite la ce-i stă gândul!".

Cred că acestea sunt şi motivele pentru care, chiar în intimitate, evităm sau amânăm uneori discuţiile despre sex. Am auzit la cineva un comentariu care m-a năucit, pur şi simplu: "Dacă merge bine, nu-i nimic de discutat, dacă nu merge, oricum plec, nu discut!". Ceea ce m-a lămurit de ce sunt atâtea femei care n-au avut niciodată orgasm. Şi de ce sunt atâţia bărbaţi nemulţumiţi. Şi, în general, de ce sunt atât de mulţi oameni pur şi simplu nefericiţi.

N-am să uit...

... cu siguranţă niciodată două lucruri, iubito: prima dată când te-am văzut zâmbind şi prima dată când te-am văzut plângând... Şi ştiu că vom mai plânge, dar sper să şi zâmbim măcar de zece ori pentru fiecare lacrimă :)!

cu tine

cu tine sunt eu
sunt tu şi sunt noi
în fiecare zi
reinventându-mă
cu tine visez
la neîndrăznitele nebunii
ale unui ieri pustiit
azi făurindu-le
cu tine alerg
prin aceeaşi ploaie
spre promisiunea soarelui
de la capătul curcubeului
în tine mă oglindesc
îmi usuc lacrimile
la căldura zâmbetului tău
înălţându-mă
şi sunt eu
sunt tu
suntem noi

Leapşa fără obligaţii :)

De la ALexandra - http://lesbiene-romania.blogspot.com/, am luat o leapşă care mi-a plăcut fiindcă nu era obligatorie :)

Zodia: Rac - de ascendent să nu mă întrebaţi, că habar nu am - respectiv Dragon de Foc - conform zodiacului chinezesc pe ani. Cît de Rac sunt? Hmmm, foarte:)!

Aş vrea: să fiu iubită şi să iubesc mereu ca astăzi. Aceeaşi persoană:)!

Păstrez: chitanţele (deşi nu întotdeauna pe cele care ulterior îmi şi trebuie!), dreptul a judeca oamenii cu propriul cap, suvenirurile.

Mi-aş fi dorit: să trăiesc într-o lume în care genul să conteze mai puţin decît abilităţile.

Nu-mi place: întunericul.

Mă tem: de prostie, cînd ajunge în funcţii înalte.

Aud: tot, nu-mi scapă nimic!

Îmi pare rău: că nu sunt mai consecventă cu urmărirea propriilor ţeluri.

Îmi place: să ofer plăcere. Şi s-o primesc!

Nu sunt: o mironosiţă.

Dansez: întotdeauna ca şi cînd ar fi ultima dată!

Niciodată: nu zic niciodată.

Par: foarte veselă şi deschisă.

Plîng: de durere fizică, atunci cînd mă necăjeşte cineva la care ţin, atunci cînd am un orgasm de zile mari. Evident, prefer ultima variantă:)!

Nu-s întotdeauna: liberă să fac ce vreau.

Nu-mi place la mine: că mă gîndesc întîi la ceilalţi, apoi la mine.

Sunt confuz(ă): nu ştiu, am fost?

Am nevoie: de dragoste. La mic dejun, prînz şi cină, cu ceva suplimente între!

Ar trebui: să îmi organizez timpul ceva mai eficient.

Şi întrucît am preluat-o fără obligaţii, o dau mai departe la fel :) Cui îi place, să se servească...