"Femeia este o creatură menită a fi iubită, nu înţeleasă", spunea, extrem de frumos, Oscar Wilde. Aşa că, fiţi iubite, frumoaselor, deşteptelor, nebunelor, femei diferite, speciale, înalte sau scunde, subţiri sau grăsuţe, cu ochii albaştri ca marea sau negri ca păcatul. Şi, dacă nu sunteţi iubite cum trebuie, cum o meritaţi, schimbaţi macazul (a se citi partenerul/partenera)! Viaţa e prea scurtă ca să o risipim în gesturi echivoce, prea dureros de scurtă ca să ne pierdem vremea în locul nepotrivit, cu omul nepotrivit. Toate merităm dragoste, dar ea nu vine, chiar la toate, lin şi uşor, precum un musafir invitat, pentru care s-au scos porţelanurile cele bune. Uneori, poate de cele mai multe ori, dragostea ne surprinde, ne doare, ne rupe în bucăţi. Cădem şi ne ridicăm, într-o viaţă, de multe ori. Şi, nu ştiu de ce, rezervele noastre de răbdare şi putere de a îndura par infinite. În realitate, vine o vreme când nici nu mai putem şi nici nu mai trebuie să îndurăm. Vine o vreme când e musai să ne iubim propria fiinţă cu cel puţin atâta ferocitate cu cât iubim pe oricine altcineva. Abia de atunci iese soarele şi pe strada noastră. În ciuda frigului, în ciuda timpurilor, în ciuda legilor strâmbe şi a minţilor înguste care ne pichetează cu micimea lor. La mulţi ani!, frumoaselor!
P.S. - Un prieten şi-a internat azi mama la oncologie... Gândul meu e şi pentru ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu