Capitole încheiate

Uneori, capitole încheiate din viaţa noastră se redeschid, de fapt se întredeschid, dintr-o singură parte, pe neaşteptate. Cu nişte concluzii pe care nici nu le mai aşteptam, de care nici nu mai aveam nevoie şi care, în cel mai bun caz, nu fac decât să ne lase şi mai nedumeriţi decât fusesem când încheiasem capitolele cu pricina. Timpul în care fiecare parte a unui cuplu digeră informaţii, stări şi sentimente diferă. La fel şi timpul de reacţie. Timpul meu e lung şi scurt, în funcţie de situaţie. Da, sunt paradoxală, ştiu. Dar prefer să diger mai mult înainte de a lua decizii definitive şi să nu mai despic firul în patru după aceea. Deloc, dacă se poate, sau cât mai puţin, dacă problema necesită totuşi ceva gândire post factum. Cu ceva timp în urmă, eram acuzată că iau hotărâri fără să mă gândesc. Fals. Nu mai hotărăsc nimic dacă nu sunt complet sigură că fac exact ceea ce e bine pentru mine. Am greşit o dată. Ajunge.