Cât de mult e prea mult?

De mică mi se tot spune că vorbesc mult. Nu şi prost, din fericire :), dar, chiar şi aşa, mereu, mai în glumă, mai în serios, oamenii îmi spun că, dacă mă pasionează un subiect, nu mă mai opresc. Pe de altă parte, de prin adolescenţă, am fost şi confidenta preferată a multora, fiindcă, mi se spunea, ştiu să ascult şi dau sfaturi bune. Aşa că, practic, sunt în ceaţă: ce înseamnă prea mult? Recunosc, nu-mi plac oamenii tăcuţi. Adică, să ne înţelegem, n-am nimic împotriva lor, nu toată lumea poate fi volubilă, dar mă simt cumva ciudat în prezenţa cuiva care nu ştie, nu poate sau nu vrea să converseze. Practic, n-avem nimic în comun. În consecinţă, oamenii din preajma mea sunt şi ei vorbăreţi, ca mine. Nu cred că nu încăpem unii de alţii, la vorbă, adică. Ci, mai degrabă, facem cu schimbul, în funcţie de entuziasm şi de importanţa mesajului de comunicat :). În aceste condiţii, nu ştiu, spuneţi-mi voi, cât înseamnă să vorbeşti prea mult? Cu exemple concrete, nu aşa, oricum:)!