joi, 19 mai 2011

Cât de mult e prea mult?

De mică mi se tot spune că vorbesc mult. Nu şi prost, din fericire :), dar, chiar şi aşa, mereu, mai în glumă, mai în serios, oamenii îmi spun că, dacă mă pasionează un subiect, nu mă mai opresc. Pe de altă parte, de prin adolescenţă, am fost şi confidenta preferată a multora, fiindcă, mi se spunea, ştiu să ascult şi dau sfaturi bune. Aşa că, practic, sunt în ceaţă: ce înseamnă prea mult? Recunosc, nu-mi plac oamenii tăcuţi. Adică, să ne înţelegem, n-am nimic împotriva lor, nu toată lumea poate fi volubilă, dar mă simt cumva ciudat în prezenţa cuiva care nu ştie, nu poate sau nu vrea să converseze. Practic, n-avem nimic în comun. În consecinţă, oamenii din preajma mea sunt şi ei vorbăreţi, ca mine. Nu cred că nu încăpem unii de alţii, la vorbă, adică. Ci, mai degrabă, facem cu schimbul, în funcţie de entuziasm şi de importanţa mesajului de comunicat :). În aceste condiţii, nu ştiu, spuneţi-mi voi, cât înseamnă să vorbeşti prea mult? Cu exemple concrete, nu aşa, oricum:)!

7 comentarii:

  1. Neee, ți se pare, nu vorbești mult...:)) Daaar, pentru cazurile absolut excepționale în care se mai întâmplă să ți se blocheze butonu' pe play:D, am soluția perfectă: să găsești pe cineva căruia să-i placă să te asculte!:P Saaau...ca să fii sigură că te poți desfășura în voie, îi dai interlocutorului tău ceva interesant de făcut;) Gen, îi plasezi strategic, sub nas, un minunat pui la rotisor și poți vorbi, frate, până obosești:))) Sau până gată respectivul puiul și-și ia revanșa, dacă mai poate vorbi:)))
    Nu, acu' pe bune, nu cred că există "vorbești prea mult", pentru că "mult" e ceva relativ:P Depinde de stare, de subiect, de situație, de cei care discută... Mult-ul meu n-o să fie niciodată același lucru cu al ăluia de lângă mine:) Și dacă nu ești o persoană din aia care vorbește 3 ore da' nu spune nimic(și nu ești:P), atunci 3 ore nu înseamnă mult, înseamnă doar că ai avut ce spune;) Asta fiind regula, acum o să-ți dau și o excepție, exemplu concret:)) Ești obosit, sictirit și vrei să te relaxezi; ieși în cafeneaua ta preferată; și 3 ore îți asculți partenerul de discuție povestind NUMAI despre ce a mai facut el pe net, la jocul peferat... ARRRGHHHH!!! Asta da, înseamnă MULT!:-L

    Nu mulți pot fi confidenți perfecți. Da' știi care-i faza faină? Că tu știi cum să-i asculți și să le dai sfaturi și ălora mai căpoși, care nu știu să vorbească despre ei, care nu știu să se confeseze...:P Asta-i șmecher rău!:D

    Și, sper că-ți plac și persoanele vorbărețe dar care, uneori, din varii motive, mai au accese acute sau cronice de tăcere...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Inache - am zis eu, prietenii mei sunt vorbareti ca mine:))! Chiar in in scris!

    RăspundețiȘtergere
  3. :D Și stai, că m-am chinuit să fie scurt...:))) Da', frate, nu m-am gândit, totuși, că a ieșit mai mare ca postarea:))) De fapt, concuram cu el pentru premiul:"cel mai mare și mai tare comentariu"...=)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Niciodata nu vorbesti prea mult.Suntem oameni,trebuie sa comunicam.Se subintelege ca si eu sunt din categoria "Vorbaretelor".

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Lorellei, bine ai venit:)! Asa e, daca nu pot comunica, ma sufoc, mor, ma ia cu lesin :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna Mihaela,

    Am ajuns intamplator pe blogul tau dar deja m-am regasit in postarea asta. Si eu zic ca vorbesc mult, dar asta pt ca sunt comunicativa. Nici mie nu mi plac oamenii tacuti. Ce sa fac cu ei ? sa ne uitam unii la altii?

    te pup

    RăspundețiȘtergere
  7. @Madalina - Bine ai venit in lumea mea! Exact, e bizar sa stai cu cineva cu care nu poti comunica, nu ai idei de impartit, nu poti face, asa cum spunea cineva, "ping pong intelectual" :)

    RăspundețiȘtergere