Nu sunt perfectă. Dar suntem!

Toulouse Lautrec - Femei sărutându-se

Îmi tot spui, iubito, că sunt perfectă :). Și nu sunt. Mai mereu întârzii, amân lucrurile până în ultimul moment, mai ales pe cele pe care nu-mi place să le fac (cum ar fi bagajele, când trebuie să plec de lângă tine), uneori sunt delăsătoare, nu-mi fac la timp manicura și mereu îmi intră pietre în pantofi. În plus, când sunt tristă, mă uit la filme cu Crăciunul, chiar dacă e iulie, iar restul filmelor pe care le văd pot intra fără probleme în categoriile 'de artă' sau 'cu buget redus'. Nu mănânc chestiile sănătoase care ție îți plac și nici pe unele din alea nesănătoase, fac nazuri la hârtia igienică, îmi place doar berea rece, rece de se aburește paharul și, cu siguranță, așa cum spuneam în postarea anterioară, vorbesc prea mult. Am și câteva calități, se înțelege, dar despre alea nu vorbim, că nu îmi  fac reclamă :). Oricum, sunt îngrozitor de alintată - și pot să mă mai fac, aici potențialul meu de upgrade este foarte mare - incapabilă să anticipez finaluri nefericite la filmele romantice - La răscruce de vânturi mi-a lăsat cicatrici, nu glumă - și mereu gata să mă topesc la vederea unui pui de... orice. Dar, dacă tu mă poți iubi atât, în ciuda acestor lucruri (și a altora, pe care însă nu le zic) sau poate tocmai pentru ele, înseamnă că, pe undeva, ceva bun voi fi făcut și eu, așa, în imperfecțiunea mea. Nu de alta, dar, iubito, eu n-oi fi perfectă, nici tu, dar împreună suntem.