marți, 28 septembrie 2010

Abandon

Îţi simţisem privirea toată seara. Mă urmăreai, aparent linişţită, cu un zâmbet în colţul gurii, dar ştiam că era mult mai mult în ochii tăi decât ar fi observat privitorul neavizat. Îi simţeam cercetându-mă, de parcă atunci m-ai fi văzut prima oară, înregistrând cu atenţie şi interes fiecare detaliu. Roşeam uşor când îţi simţeam privirea întârziind asupra decolteului (ca de obicei, ţi se părea puţin prea adânc, dar, chiar în momentul acela, nu te-ai fi plâns de asta) şi ştiam că îmi observi obrajii luând foc. Ceilalţi nu ştiau de ce, tu însă da. Iar eu eram conştientă că intenţionat mă mănânci din priviri, tocmai fiindcă ştii că mă fâstâcesc, dar îmi şi place, în acelaşi timp. Îţi surprindeam din când în când câte un zâmbet ghiduş, dar plin de dorinţă şi mă încălzeam toată la căldura surâsului tău şi la gândul care-i dăduse naştere. La un moment dat, ţi-ai scos telefonul şi mi-ai trimis un mesaj: "Du-te şi scoate-ţi chiloţii!". Am roşit puternic, aveam impresia că toată lumea ştie ce aveam să fac, dar m-am dus la toaletă şi i-am scos, rămânând apoi toată seara goală parcă, tocmai fiindcă ştiam că te gândeşti la pizda mea udă, înnebunită şi atunci, ca întotdeauna, după tine.
Erai ciudat de calmă când am plecat, ca şi când ai fi uitat amănuntul, dar, deşi aş fi vrut să mergem pe jos, m-ai urcat în primul taxi şi am ştiut atunci, fără echivoc: mă voiai. Repede. M-am udat din nou, instantaneu şi mi-am strâns genunchii, iar tu ai sesizat mişcarea şi m-ai privit lung, ţi-am simţit privirea arzându-mă parcă, deşi abia te puteam vedea, în penumbră. Pe scara blocului, mi-ai luat poşeta şi haina, eram uşor năucă, nu înţelegeam ce vrei să faci. Cu mâna cealaltă m-ai tras după tine pe scări, în viteză. Ai descuiat uşa şi m-ai băgat înăuntru, aruncând tot pe jos, mai departe de noi. M-ai zdrobit de uşa, acum închisă, care punea o barieră protectoare între noi şi lume. Îmi prinsesem mâinile sub mine şi mă zbăteam să scap, să te pot îmbrăţişa, dar nu m-ai lăsat, îmi ţineai capul în palme şi mă sărutai, poruncitor, cotropitor, aproape nu mai aveam aer! Mi-ai ridicat fusta, ştiai că sunt goală sub ea, şi ai intrat tare în mine, cu trei degete, adânc şi violent, făcându-mă să ţip! Şi m-ai avut aşa, în picioare, îmi simţeam fundul izbindu-se de tăblia rece a uşii, îmi
ridicasem un picior pe tine, ca să poţi intra mai adânc în pizda mea şi te încurajam, printre gemete: "Ia-mă, ia-mă, sunt a ta, iubito, a ta, a ta!". Şi am fost. Atunci, ca de fiecare dată. Complet abandonată ţie. Aşa cum îţi place. Şi aşa cum îmi place.

2 comentarii: