joi, 30 septembrie 2010

Fără jumătăţi de măsură

Intensitate. Mă gândeam, zilele trecute, care ar fi termenul, unul singur, care să-mi definească pertinent trăirile. Şi l-am găsit. Asta e, indiferent că sunt de bine sau de rău, sentimentele mele sunt intense. Şi, din câte pot să-mi aduc aminte, mereu au fost aşa. Dacă am iubit, am iubit cu ardoare, cu năbădăi, dacă am urât, am făcut-o la fel de complet. Au fost oameni pe care i-am iubit şi pe care i-am uitat, pe cei pe care i-am urât însă, deşi i-am iertat pentru ceea ce-mi făcuseră rău, nu i-am uitat niciodată. Aşa sunt eu: merg până în pânzele albe. Dacă te porţi frumos cu mine, te ajut cu orice pot, te ridic atunci când cazi, te hrănesc de eşti flămând şi te doftoricesc la nevoie. Dacă te porţi urât, mă retrag, îmi văd de ale mele, te scot din sistem. Când însă îndrăzneşti să răneşti pe cineva drag mie, ai face bine să te ţii departe. A nu se înţelege de aici că bat în stânga şi în dreapta tot ce mişcă :)... Nu. Sunt, poate înainte de orice, un om corect. Dar şi loial, genul de om care îţi va lua apărarea, dacă îi eşti prieten, deşi ştie că ai greşit într-o situaţie. Ţi-o va spune după aceea, verde-n faţă, între patru ochi, dar niciodată nu te va abandona la greu.
Mă poţi suna noaptea, dacă te-ai îmbolnăvit, tu sau pisica ori câinele, dacă te doare sufletul, pur şi simplu, şi simţi nevoia să vorbeşti cu cineva. Nu-ţi cer, la schimb, decât respect, e singurul lucru la care nu fac rabat. Ca să-mi fii prieten, trebuie să ai coloană vertebrală şi simţul umorului. Eu le am pe ambele, deci fără asta nu se poate. Spuneam că trăiesc totul la maximum şi aşa şi este. În consecinţă, ca să rezişti prin preajma mea, trebuie să nu ameţeşti, fiindcă te poţi aştepta la schimbări de ritm, la decizii luate pe picior, câteodată, deşi sunt şi omul tabieturilor :). Sunt previzibilă, odată ce ajungi să mă cunoşti, dar nici nu ştii când te trezeşti cu o surpriză. Aşa că mai bine ţi-ar plăcea :)!

Tristeţile mele sunt ca nişte pisici gri. Adică eu aşa le simt, aşa le vizualizez. Nişte pisici gri încolăcite, într-o dimineaţă friguroasă de noiembrie, într-un fotoliu vechi, cu arcurile rupte, acoperit cu o pătură groasă de lână. Dacă mă laşi în ele, le trăiesc în tăcere. Dacă încerci să mă scoţi, probabil vor izbucni, ca de după un zăgaz rupt, nemulţumiri mai vechi, chestii grave amestecate cu nimicuri rizibile. Şi voi plânge, voi plânge mult, până mi se va lua piatra de pe suflet. După care, exact ca după o ploaie torenţială, va ieşi din nou soarele. Strălucitor. Intens. 
Bucuriile mele sunt ca ale unui copil: râd din tot sufletul, zâmbesc din toată inima, când primesc un cadou, înfloresc precum zorelele, dimineaţa. Nimic nu mă face mai fericită decât să se gândească oamenii dragi la mine. Poate pentru că şi eu mă gândesc la ei, la cum aş putea să-i surprind mai plăcut, să le fac, fie şi pentru o clipă, viaţa mai frumoasă. 

Când iubesc, aşa, ca acum - deşi asta este din start o chestiune dificil de cuantificat, ca acum n-am mai iubit niciodată - nu există lucru pe care nu l-aş face pentru jumătatea mea. Şi nu mă refer aici la prostii gen crimă sau mai ştiu eu ce inepţii. Pur şi simplu la gesturile mai mici sau mai mari care să o facă să se simtă iubită. Unica. Perfectă. Centrul universului meu. Cât despre teoriile cum că asta n-ar fi bine, sincer, nu mă interesează. Logica mea e simplă: ea mă face să mă simt aşa, iar eu sunt în al nouălea cer! Şi-atunci, de ce n-aş face şi eu la fel? :) Citeam la un moment dat, nici nu mai ştiu exact unde, o chestiune care mi s-a părut tembelă: cică nu trebuie să investeşti tot, sentimental vorbind, fiindcă, atunci când pierzi, te pierzi pe tine însuţi. Păi bun, zic eu, şi atunci, ce-i de făcut? E mai bine să iubim procentual? Ca la bancă? Să facem plasamente diverse, ca să ne protejăm sentimentele? Ei bine, nu. Eu nu pot. La mine, dragostea ori e, şi atunci dau tot, ori nu e şi nu dau nimic. În viaţa mea, jumătăţi de măsură nu mai există.

"Simt enorm şi văz monstruos" (I.L. Caragiale)

6 comentarii:

  1. @ Camelia - uof, iarta-ma... Pur şi simplu, aşa mi le simt, n-am vrut să îţi pun sare pe rană! Şi apoi, tristeţile mele, ca şi pisicile gri, au în ele ceva distins :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lasa-ma sa-ti dau un pupic sincer. Si ia-l exact asa cum e - nimic mai mult, nimic mai putin,dar fara jumatati de masura.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) e mai bine, oricum:P
    şi da, pisicile gri sunt cu siguranţă distinse:)

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Bogdan - pupicii virtuali ii accept si ii iau ca atare :) da' atat :)

    RăspundețiȘtergere