duminică, 5 septembrie 2010

Nu e suficient să fii frumoasă

"Şi ce dacă eşti frumoasă?", îmi spunea bunica, pe la 12-13 ani, când începuseră să sară băieţii gardul ca să ajungă la mine. "Asta nu-ţi pune pâine pe masă, nici nu te face mai descurcăreaţă, ascultă-mă pe mine!", mă povăţuia, cu o cută între sprâncenele îmbinate, pe care le moşteniseră mai mulţi din familie (nu şi eu, din fericire!). O ascultam şi chiar o credeam, ştiam greutăţile care îi înnodaseră încheieturile cu reumatism şi îi curbaseră oasele picioarelor: foametea, apoi alimentaţia proastă, fiindcă se duceau la stat cotele, adică toată recolta, munca brută, îndobitocitoare, a ţărăncilor de la şes, care, spre deosebire de suratele lor de la munte, au toate pielea arsă de soarele ucigător şi spatele aplecat de atâta muncă grea, în lan. Bunica îmi zicea să învăţ, asta îmi va pune pâine albă pe masă şi voi putea fi doamnă - adică, în viziunea ei, să port tocuri înalte, să am mâinile frumoase, cu manicură îngrijită şi neapărat maşină. Era dealtfel mândră că, dintre toţi nepoţii, eu eram bună la carte. Ar fi fost şi ea, îmi spunea, dacă n-ar fi trimis-o doamna cu gâştele, în loc s-o înveţe carte ca lumea. Era din familie săracă, ce-i trebuia ei carte, gândise însă învăţătoarea, iar bunica, aşa, cu abecedarul pe deal, cu gâştele, nu făcuse decât două clase. Ştia să scrie şi să citească, iar asta era mare lucru, multe femei de vârsta ei nu ştiau nici atât. Şi, mă gândeam eu atunci, la 12 ani, bunica ar fi fost tare bună la aritmetică, nu greşea niciodată vreo socoteală, n-o înşela nimeni la bani, făcea - fără să ştie că aşa îi spune - calcule cu regula de trei simplă din cap.
În duminica aceea, m-a pieptănat cu pieptenele ei de os până mi-a strălucit părul, mi-a împletit cunună cu flori - crăiţe vesele, ca nişte fete tinere cu fuste colorate - m-a pus să mă îmbrac frumos, cu fustă de mătase şi bluză asortată, m-a dus la biserică - ritual obligatoriu de sărbătoare - şi apoi la horă. Şi, în timp ce eu mă învârteam pe ritmuri nebuneşti de sârbă, bunica, pe margine, râdea în nodul basmalei cu "fimeile", bunici văduve ca şi ea. Aprinsă în obraji, m-am oprit să beau oleacă de apă de la fântână, direct din găleată. O cumătră i-a şoptit atunci bunicii, cu ceva în glas ce aducea a invidie: "E frumoasă, fă, să-ţi trăiască!". Iar bunica, ridicându-şi sprâncenele îmbinate, i-a răspuns, cu un zâmbet în colţul gurii: "E! Şi e şi deşteaptă!". M-am fâstâcit atunci şi am fugit. Au trecut anii, bunica îşi odihneşte somnul de pe urmă în cimitirul din deal, hore nu se mai fac, oamenii s-au modernizat. Nimeni nu-mi mai împleteşte acum părul, punându-mi la urmă , drept în frunte, semn cu funingine împotriva deochiului. De învăţat, am învăţat. Nu ştiu dacă sunt chiar doamna pe care o visa ea. Dar ştiu, fără urmă de îndoială, că avea dreptate. Nu e suficient să fii frumoasă.

13 comentarii:

  1. In cotidianul superficient frumusetea este mai mult decat suficienta. :(

    Foarte frumos fragmentul. Ma duc sa-l incerc pe urmatorul.. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Bogdan Popa - Ştiu, din păcate ai dreptate, în majoritatea cazurilor aşa se întâmplă. Personal, nu am fost niciodată impresionată de frumuseţe dacă nu era însoţită şi de alte atribute, mult mai importante în viziunea mea. Merci pentru apreciere, lectură plăcută :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am lecturat o gramada. Drept consecinta am fost nevoit sa te adaug la blogroll. Daca noroiul de la mine e prea mult si nu te simti in largul tau acolo, lasa-mi veste si sterg linkul.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Bogdan Popa - Mă bucur că ţi-a plăcut ce ai citit şi că simţi nevoia să o faci în continuare. Nu mă derenajează modalităţile de exprimare pe care le foloseşti :). În fond, fiecare cu stilul lui :). În plus, sincer, sunt puţine chestii pe care eu să nu le fi auzit/citit.

    RăspundețiȘtergere
  5. ah... bunicii... ce povete de aur ne invata pe noi nepotii... si ce tarziu ajungem sa le descoperim talcul. ma bucur ca te citesc. imi place.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu pot sa dorm asa ca m-am oprit iarasi la tine pe blog. Imi place sa te citesc.. ma calmeaza cumva.. ca un roman bun pe care odata ce il iei in mana te transpune intr-un univers paralel, asa si blogul tau.. pe alocuri frumos, parca prea frumos sa fie o bucata dintr-o viata din romanica noastra suferinda, alteori putin fantezist, uneori frivol, uneori inversunat, alteori nostalgic.. si uneori resemnat.
    M-am oprit aici pentru ca imi plac amintirile.. imi plac amintirile vechi, cu alti oameni si din alte timpuri. E ciudat, uneori simt ca nu-mi gasesc locul, ca parca nu apartin timpurilor astora. Parca odata cu trecerea timpului a trecut si frumusetea multor lucruri. A disparut politetea, a disparut curtoazia, au disparut bunele manierele. Acum nu mai conteaza cine intra primul in restaurant, nu-ti mai toarna nimeni vinul in pahar tre’ sa te lupti singura ca sticla, nu te mai conduce nimeni acasa cu umbrela daca ploua … ne intalnim in centru la cafea, ne asezam confortabil in canapele si ne butonam preocupati telefoanele; de pe feisbuc mai aflam o barfa, de la vecinul din dreapta alta si uite asa ne trece viata… Pentru ca au trecut timpurile five o’clock-ului, au trecut timpurile in care a purta o conversatie era o arta, cand era obligatoriu ca tinerii sa stie sa danseze, sa cunoasca muzica si literatura. A trecut timpul conversatiilor subtile, cu insinuari voalate in care abia dupa n plimbari la bratului celui drag indrazneai sa speri la un sarut si acela din varful buzelor. Dar astea au trecut de mult…
    Ceva ce n-a trecut insa de mult este ceea ce tu descrii. N-am prins acele vremuri, le stiu doar din povestirile maica-mii. Si imi pare rau, mereu imi pare rau cand imi povesteste ca eu nu le-am apucat. N-am apucat sa merg la bunici la tara,n-am apucat sa ma joc cu copiii in praf pe-un drum neasfaltat. N-am apucat duminicile in care tot satul se gatea de sarbatoare, in care se mergea dimineata la biserica si seara se strangeau la joc. N-am apucat un Craciun sa merg la colindat. N-am apucat multe din cele ce le povesteste mama cu zambetul pe buze.
    Uneori imi vin in minte franturi din Ion sau din Morometii… si mi-aduc aminte ce pierdere de timp mi se parea pe atunci sa le citesc… doar pentru ca erau lectura obligatorie ceva imi repugna cand luam cartea in mana. Si pentru ca atunci nu intelegeam ce inseamna traditia, ce inseamna sa fii roman, nu intelegeam ca oricat de civilizati ar fi nemtii sau englezii sau francezii niciodata unul dintre ei nu o sa te inteleaga si nu o sa simta ca tine.
    Dar ce voiam sa-ti spun, am vazut un film asta-seara facut parca pentru astia nostalgici… Midnight in Paris … mie mi-a placut, poate ii dai o sansa.
    Oky, si in mod oficial cred ca am batut recordul pentru cel mai lung si aberant comment. Nu tre’ sa-l publici, cred ca doar aveam nevoie sa vorbesc cu cineva…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut filmul:)... Şi mă bucur că te simţi bine printre amintirile mele, eu sunt printre copiii fericiţi, care a avut şi bunici la ţară, care a muncit pentru cină şi ştie ce înseamnă să strângi, toamna, beţe de răsoare. Am fost binecuvântată cu o copilărie miraculoasă. Şi o împart cu drag:).

      Ștergere
    2. Da... ai fost norocoasa sa ai asa o copilarie. Desi depinde pana la urma de fiecare ce lucruri ajungem sa pretuim la maturitate. Spre rusinea mea, nu stiu ce inseamna rasoare :">…
      Filmul… ce impresie ti-a lasat?

      Ștergere
    3. http://oleacademov.blogspot.com/2011/11/bete-de-rasoare.html - de aici ai sa intelegi ce sunt betele de rasoare:), din comentarii

      Filmul? Sa spunem ca e unul dintre putinele pe care le-as revedea cu placere:). Mi-a placut, mi s-a parut captivant, eu, daca ma plictisesc, e jale:), m-a prins.

      Ștergere
    4. frumos, citisem postul dar nu si comentariile.
      zici ca l-ai revedea.. de ce? nu poate sa ti sa para captivant si a doua oara, nu?
      nu stiu, poate suna prostesc, dar cand ma gandesc mi se pare pierdere de timp sa revad filme... poate pentru ca empatizez prea mult... nu zic ca nu am filme pe care le-am revazut, nici eu nu stiu neaparat de ce, dar spre exemplu Gia sau Madchen in Uniform nu puteam sa le revad decat pana la un anumit moment, dupa care devenea parca prea dureros...
      Pe de alta parte The Philadelphia Story m-a facut si a doua oara sa zambesc.. but all’s well that ends well..

      Ștergere
    5. Foarte rar revad filmele, sunt doar cateva exceptii, cum ar fi Pe aripile vantului:). Nu am vazut niciunul dintre filmele despre care spui, dar, daca-s dureroase, nici eu nu le revad. Love Story, de exemplu, nu l-as revedea pentru nimic in lume!

      Ștergere
  7. wow.. nu pot sa cred ca n-ai vazut Gia sau Madchen in Uniform, sunt "epice" in cultura LGBT. Pe mine cel putin Gia m-a marcat. M-a facut sa inteleg ce inseamna iubirea si cat e de frumos sa iubesti din tot sufletul pe cineva si totodata cat de important e sa fi iubit in aceeasi masura. Am inteles cat de fragili putem fi, cat de usor poate sa ne fie data lumea peste cap daca sentimentele ne sunt ranite...
    Si as putea continua sa vorbesc despre film dar poate iti gasesti timp sa te uiti la el...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut multe filme, pe acestea inca nu. I'm still learning:)

      Ștergere