Verigi îngemănate

  Îngemănate, sufletele noastre se întorc unul spre celălalt. Ne spunem nimicuri, uşor, la ureche, ne alinăm durerile, ne căutăm dulceaţa prin cutele pielii. Ne iubim. Şi dacă tainele binelui s-ar dezvălui şi neiniţiaţilor, am fi fericiţi de foarte fragezi. Dar dragostea împărtăşită se învaţă, fructul minunat al înţelegerii se coace în timp, iar pasiunea se menţine aprinsă cu dăruire de sine. Nu ştim să iubim când suntem prea mici. Atunci rănim sau suntem răniţi, atunci ne consumăm şi ardem prea grăbit, precipitându-ne, neştiind sau neavând răbdare să ne savurăm. Iubirea frumoasă şi plină, rotundă ca un fruct dat în pârg, purtând în ea toate culorile gândurilor şi emoţiilor noastre vine către noi abia atunci când ştim s-o trăim. Cu încrederea în puterea ei nemărginită şi cu convingerea că va dura. Atunci, abia atunci, precum verigile de neclintit ale unui lanţ bătut de vânturi, ne vom găsi pentru totdeauna. Şi nu va mai fi loc în noi decât pentru noi.