Zile agitate. În jurul meu şi în mine. Amintiri care mă cotropesc, mă înconjoară. Nu trăiesc în trecut, nu-mi place ideea de a nu mai putea schimba nimic. Prezentul şi viitorul sunt la îndemâna mea, palpabile, influenţabile, vii. Şi totuşi, de la o vreme, îmi plac amintirile. Poate şi fiindcă, în premieră, amintirile sunt splendide. Cu tine, despre tine, cu noi, despre noi. Şi mă bucur mereu să mă copleşească, iubito, fiindcă ştiu că ne vom construi mereu altele, să se adauge comorii celor de până acum. Iubesc amintirile noastre. Te iubesc.
trecutul este o poarta spre viitor, atata timp cat reusim sa-l depasim.
RăspundețiȘtergereObişnuiesc să închid porţile trecutului când păşesc în viitor. Evident, păstrez experienţele, învăţ din ele, încerc să nu repet greşelile şi, în general, sunt deschisă oricăror schimbări, atâta timp cât ele nu îmi limitează opţiunile, ci mi le înmulţesc.
RăspundețiȘtergereNice!imi place romantismul din posturile tale.E..linistitor,de multe ori cand te citesc.Iar trecutul..cred ca e bun oricum,atata timp cat te ajuta sa fi in prezent persoana care doresti.Si bineinteles,amintirile frumoase sunt intodeauna binevenite:)
RăspundețiȘtergere@ Asia - Bine ai venit! Mă bucur că îţi place cum scriu :) Şi ai dreptate, de două ori: trecutul e bun, fiindcă ne face aceia care suntem acum, iar amintirile, dacă sunt frumoase, sunt nişte comori :)
RăspundețiȘtergereCred ca amintirile sunt bune sa ramana acolo unde sunt ,in trecut.Prezentul este cel ce conteaza .Cutia amintirilor e placuta uneori ,alteori -ba ,dar tot amintiri raman.
RăspundețiȘtergere@Iulia - pai da :)
RăspundețiȘtergereDeclaratie de dragoste.
RăspundețiȘtergere@ Bogdan - da, exact asta este :)
RăspundețiȘtergere