joi, 10 februarie 2011
A te sinucide sau a nu te sinucide
Mă întreba recent cineva, persoană respectabilă şi trecută prin viaţă, dacă m-am gândit vreodată să mă sinucid. Aparent, cică orice om inteligent se gândeşte măcar o dată în viaţă la această posibilitate de a-şi încheia socotelile cu lumea. Ei bine, eu una nu m-am gândit până acum şi, sincer, nici nu mă văd făcând-o vreodată. Iubesc viaţa cu ardoare, trăiesc fiecare zi cât mai frumos posibil. Încercările nu m-au ocolit, au fost cu siguranţă momente în care am simţit că nu mai pot, dar nu mi-a trecut prin cap să mă sinucid. Nu ştiu dacă asta mă face mai puţin inteligentă şi nici nu mă prea interesează. Se spune că îţi trebuie mult curaj ca să te sinucizi. Eu cred că, dimpotrivă, e o dovadă de laşitate. Mi se pare mult mai greu să faci faţă dificultăţilor, să îţi depăşeşti propriile limite, să găseşti resurse pentru a renaşte din propria cenuşă. Voi ce credeţi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
intr-adevar e o dovada de lasitate...mai putin in cazul celor bolnavi psihici,dupa mine ei au dreptul sa se sinucida pentru ca le-a fost luata arma cu care lupti impotriva oricaror probleme...si anume mintea...ei nu mai stiu cum sa lupte
RăspundețiȘtergereEu da. Am avut cîndva o perioadă foarte depresivă. N-am ajuns pînă acolo unde să fac planuri concrete, dar m-am gîndit la eventualitatea asta, chiar am cochetat cu ea. Sigur că e o lașitate, dar e tare ușor să judeci așa ceva din afară. Soluția a fost cea curajoasă, pot să mă laud, și primul pas a fost, ați ghicit, comingoutul.
RăspundețiȘtergereÎn altă ordine de idei, povesteam aici (http://pinocchiomuc.blogspot.com/2011/01/isac-si-petica-o-simpatie-domnului.html) despre sinuciderea partenerului unui prieten. Mai era de povestit continuarea, mi-ai adus aminte.
@Mihai - boala e o justificare, nu doar cea psihica, ci si o boala terminala. Aici sunt niste lucruri pe care le pot intelege, nici mie nu mi-ar placea sa-mi pierd demnitatea...
RăspundețiȘtergere@ Pinocchi0 - ma bucur ca ai ales solutia curajoasa,astfel am ajuns sa te cunosc si, pana la urma, sunt convinsa ca si tu stii ca a fost alegerea cea buna :). De fapt, chiar voiam sa adaug, nu judec pe nimeni, pentru mine, personal, consider ca ar fi o lasitate. Pana la urma, fiecare decide pentru sine.
mna ce sa zic... ,, pe culmile disperarii'' ajung intradevar cei care traiesc experiente carora nu le mai poti supravietui. Eu inteleg. Nu judec. Nici ca e slab, nici ca e brav. Doresc tuturor cititirilor tai sa nu simta vreodata ca au pierdut TOTUL!
RăspundețiȘtergerenu cred că e dovadă de laşitate; cred că, pur şi simplu, poţi ajunge la momentul ăla, în care nu mai poţi, nu mai ai de ce, nu mai vrei. ăţi trebuie curaj s-o faci şi pe asta:-??
RăspundețiȘtergerece m-ar opri? gândul că e final; total şi iremedial, şi că prefer să cred că mai există o şansă; orice ar însemna asta:)
@Minimonster - evident,si eu sper ca nimeni sa ajunga in punctul din care nu mai exista intoarcere.
RăspundețiȘtergere@Camelia - tocmai, e final, eu prefer sa lupt, orice ar fi!
eu zic ca nu-i tarziu niciodata
RăspundețiȘtergere@ alas - exact:)
RăspundețiȘtergereNu are de a face nici cu inteligenta, nici cu lipsa ei. Si e un fel de curaj nebun: curajul disperarii. Pentru ca oamenii care comit sinucidere nu mai vad nici o alta portita de iesire. Si poate nici nu exista, pentru ei. Cine ne da noua dreptul de a spune atita timp cit nu am fost niciodata in mintea lor, nu am simtit fix cum simteau ei, nu am gindit fix cum gindeau ei?
RăspundețiȘtergereA aduce solutii si exemple de persoane care nu s-au sinucis in situatii aparent similiare reprezinta un minus de umanitate... si poate nu de inteligenta, dar de intelepciune cu siguranta.
@Catalina - iti respect punctul de vedere, de fapt, postarea asta era doar un indemn la dialog, ceea ce si facem. Eu nu-i judec pe sinucigasi, pur si simplu spun, cu toata certitudinea de care sunt in stare, ca eu nu as face asa ceva. Asta nu ma face nici mai buna decat altii, nici mai puternica, pur si simplu, asta sunt eu, iubesc viata, nu as renunta la ea din proprie initiativa.
RăspundețiȘtergereAsta este. Probabil ca m-am exprimat si eu mai pasional in raspunsul meu de mai sus.
RăspundețiȘtergereDin cite am inteles (lucru probabil dedus din scrisorile si notele sinucigasilor inainte de moarte), pentru ei viata inseamna continua si fara de scapare suferinta. Ei nu renunta la acea viata pe care tu o iubessti, ci la ceea ce nu mai pot duce.
Cu toata ca sint crestina ortodoxa si credinta mea ma defineste, eu nu pot sa cred ca Dumnezeu ii condamna pe sinucigasi asa cum o fac multi dintre semenii lor. Pentru ca El stie cu adevarat ce este in inimile acelor oameni si... poate ca si ei mai au o sansa.
Dar... deja o dau in alta abordare, asa ca ma opresc aici.
Noapte buna, Mihaela Catwoman.
foarte frumos dialogul dintre voi dar credeti-ma ca in viata unui om exista momente pe care chiar nu mai ai ce sa faci
RăspundețiȘtergere@anonim - momentele in care simti ca chiar nu mai ai ce sa faci exista, pentru fiecare dintre noi. Ideea postarii era ca, din punctul meu de vedere, in ceea ce ma priveste, ar fi o lasitate sa renunt la viata. E cel mai de pret dar, asta cred, din toate puterile!
RăspundețiȘtergere