Eminescu era pitzi!

           Din start spun o chestie, adresată tuturor acelora care vor sări cu criticile că am deranjat simbolul naţional: îmi place Eminescu. Adică îmi plac o mulţime dintre versurile lui şi cred că era un jurnalist tare bun, aşa, cu limitele epocii în care a trăit. Dar mă irită încercarea de a-l face nu ştiu ce erou, de a-l dezumaniza. Era om şi el şi nimic din cele omeneşti nu i-a fost străin. 

          De pildă, recent, am aflat o chestiune demnă de interes, din perspectiva actualelor purtătoare de poşete. Eminescu pare să fi avut o valiză Louis Vuitton. Adică valiza cu pricina, aflată acum în colecţia de artefacte preţioase a lui Cristian Ştefănescu din Bucureşti, i-a aparţinut sigur poetului, numai că, pe vremea aceea, producătorul francez încă nu aplica etichete pe valize. Cunoscătorii spun însă că modelul şi materialele folosite susţin ideea, cu atât mai mult cu cât valiza, care are aplicate multe etichete din locuri pe care sigur poetul nu le-a vizitat, a fost achiziţionată la mâna a doua, fiind ,chiar şi aşa, extrem de scumpă.  

         Un alt obiect scump, care a petrecut mult timp prin casele de amanet, după cum însuşi poetul recunoaşte în unele dintre scrisorile către Veronica Micle, este un ceas primit cadou de la tatăl său. Potrivit istoricului literar Graţian Jucan, „e un ceas de aur, de buzunar, cu 3 capace: unul în faţă şi două în spate. Pe capacul din faţă e gravat un monogram: E.H., desigur iniţialele vechiului proprietar. Pe capacul din spate, la mijloc, e reprezentată o floricică. Pe verso, în interior: k/18 (18 carate); 21180; P.F. Pe capacul din interior N 27780. Echappement a ancre ligne droite 15 rubis; Balancier Chronometre; Spiral Breguet. Pe verso: 21180. E un ceas cu cheie, de 77 grame greutate si un diametru de 46 mm". Valoarea ceasului, care costase 40 de galbeni - cât o cireadă de vaci - se justifica, astfel: era un Breguet. Asemenea ceasuri au avut Maria Antoaneta, Napoleon Bonaparte, Stendhal, Puşkin, Alexandre Dumas, Max Jacob, Winston Churchill etc., iar astăzi le întâlnim la Putin, la Sarkozy şi la regina Angliei. Semn că Eminescu nu era nici pe departe poetul sărac şi oprimat pe care ni-l descriau înainte de '90 manualele comuniste, ci era un aristocrat, cu toate atributele genului. Un pic pitzi, aşa, dacă ne gândim că singur mărturisea că îi place să se fudulească, la promenadă, cu ceasul său. Pe care însă nu întârzia să spună că l-ar amaneta rapid, pentru a-i putea plăti drumul de la Iaşi la Bucureşti Veronicăi, chiar în perioadele lui cele mai negre din punct de vedere financiar.