Furtună în gînduri. Întrebări, amăgiri, zîmbetele de după torente. Oare, dăruindu-ne, o facem ca să cîştigăm iubirea celuilalt sau pentru a ne pierde pe noi, ca să-i dăm motiv să ne găsească? Dacă mă pierd, iubito, promite-mi că ai să mă cauţi. Măcar atunci cînd ţi-e greu, măcar cînd vei vrea să revii în portul tău, unde farul dragostei mele rămîne aprins. Chiar şi sau mai ales pe timp de furtună.
«Tocmai împlinisem douăzeci de ani, umblam pe străzi ca un nebun, cu ochii arşi de trupuri. Sub rochii, sub cămăşi, se aflau piei incredibil de catifelate pe care n-aveam să le ating niciodată. Eram mai bolnav din cauza acestor făpturi inaccesibile decât satisfăcut de partenerele deja avute. Mă simţeam ca un sărac aşezat în faţa unui miliardar, pântecele cel mai neînsemnat era pentru mine un lux de care eram lipsit. Aveam douăzeci de ani, eram timid, iubirile-mi reale reflectau doar o infimă proporţie din dorinţele mele.»
RăspundețiȘtergere* este un pasaj din cartea lui Pascal Bruckner ,,L’amour du prochain''.E un posibil raspuns...
Cu intarziere de o zi, cadou de ziua ta, o leapsa:http://thoughtsbyada.wordpress.com/2009/07/14/leapsa-muzicala/
RăspundețiȘtergereSi inca o data, la multi ani!!!
merci, ada :)
RăspundețiȘtergereLa multi ani!
RăspundețiȘtergereIti doresc o viata plina de soare, iubire din plin si furtuni, zero!
Multumesc! :) Asemenea si tie!
RăspundețiȘtergereEu nu cred ca daruindu-ne ne pierdem, ci, mai de graba, ne regasim in persoana caruia ne daruim.
RăspundețiȘtergereLa multi ani!
Lorena, merci pentru urare! Cat despre faptul ca eu ma pierdeam, situatia e speciala, iubita mea a inteles ce vreau sa spun. Dar ai dreptate, cel sau cea pe care il/o iubim ne este oglinda, din multe puncte de vedere... Sau ar trebui sa ne fie...
RăspundețiȘtergere