Mă obsedează mereu preaplinul unor clipe trăite, clipele acelea rotunde, perfecte, de neegalat, în care simţi că ţi se desprinde sufletul de trup şi-apoi se întoarce să-şi reocupe locul acela nedefinit, din care ne dictează iubirile. Mă locuieşti, iubito... Unde să-ţi aşez fotoliul preferat, cu un pled şi o carte, ca să nu mai pleci din mine?
:)
RăspundețiȘtergere(un zambet, atat. dar din toata inima.)
Merci, Ileanne, zâmbetul meu ţi-l doresc şi ţie...
RăspundețiȘtergereFoarte frumos scris, e minunat intr-adevar cand reusesti sa gasesti clipele perfecte si persoana care participa la generarea lor :)
RăspundețiȘtergereO, da Alia, ai dreptate, persoana e totul :) Iar persoana clipelor mele perfecte este o minune!
RăspundețiȘtergere(in sfarsit pot sa zambesc si eu ca tine. shhh! e secret :) )
RăspundețiȘtergerebravo, ileanne, ma bucur din tot sufletul :) iti zambesc si eu, complice!
RăspundețiȘtergereDeși mă obsedează și pe mine unele momente, în ultimul timp prea des și mult prea intens :(, n-am reușit niciodată să le găsesc o definiție atât de perfectă... Preaplinul unor clipe trăite... Mdeah... "Clipele acelea" în care nu mai exista nimic altceva în jurul nostru, în care reinventam matematica, pentru că, deși eram doi, 1+1 facea unu, în care îl simțeam ca pe o energie pozitivă care-mi invada fiecare celula... În care... Singurul defect al acestor clipe e că, atunci când se termină, nu ramâne în urmă decât un fel de gaură neagră, care atrage totul: amintiri, trăiri, gânduri, sentimente... Și te trezești că ești de fapt, ca ai ramas o formă umană goală pe dinăuntru... Pentru că, din preaplin a ramas doar un vid imens... iremediabil... care doare rău, care te schimbă... uneori nu în bine...
RăspundețiȘtergereȘi "persoana clipelor mele perfecte" era o minune. Drept urmare, acum nu mai cred în minuni... :)
Mă bucur că, pentru tine, totul e perfect! Să ramană așa, vorba poveștii, până la adânci bătrâneți!
@Inache - Merci pentru urare :) Mă văd îmbătrânind doar cu ea :) E drept, când iubirile se duc, doare groaznic. Dar, dacă ultimii ani m-au îmvăţat pe mine ceva, acel ceva este că, atunci când te aştepţi mai puţin, o altă iubire poate veni să-ţi umple golul din suflet. Circumstanţele pot să nu fie perfecte, lumea întreagă poate să pară că e împotrivă şi, totuşi, într-o zi, iubeşti din nou. Important este să ai sufletul deschis, să nu te ascunzi în teama de a lăsa iubirea să intre.
RăspundețiȘtergere