Certitudini şi incertitudini în plexul solar

Mă gîndeam, deunăzi, ce procese anume se declanşează în interiorul nostru, atunci cînd iubim, care să ne determine să alegem o persoană anume dintr-o lume întreagă sau o persoană anume în detrimentul alteia. În ceea ce priveşte cuplurile heterosexuale, s-a pedalat mult pe ideea că alegerea parterului reprezintă un mod, dictat de subconştient, al femeilor de a alege partenerul cel mai bun cu care să procreeze şi care, eventual, să poată să aibă grijă de progenitură şi de ea însăşi. N-am prea fost eu de acord cu ideea asta - sunt destule perechi altfel perfect reuşite care nu au putut avea copii împreună - dar să zicem, de dragul argumentării, că aş accepta-o. Şi-atunci, mă întreb, cum alegem noi, persoanele care iubim pe cineva de acelaşi sex cu noi? Pentru că, e clar, treaba cu perpetuarea speciei nu prea ţine :)!

Cum avem certitudinea că am ales persoana potrivită? Cum ştim, de unde, că ea sau el sunt cine ne trebuie? Eu una am o expresie, care îi place mult iubitei mele: o simt în diafragmă! Şi aşa şi este: sunt ferm convinsă că, dacă sufletul uman există undeva în trup, locul acela nu e inima, ci diafragma, mă rog, mai frumos spus, plexul solar (care e cu doua degete mai jos, dar să nu fim cîrcotaşi). Eu acolo îmi simt, ghem, toate emoţiile, bune şi rele. Tot cu diafragma rezonez atît de mult cu o persoană încît îmi dau seama că ea e aceea! Şi, sincer, instinctul ăsta sau cum vrea fiecare să-i spună a dat greş pînă acum o singură dată. Iar dacă ţinem cont că "greşitul" era un bărbat, poate nici nu-i de mirare!:) În rest, diafragma mea a fost imbatabilă. Acum, o supun din nou unui test. Şi ar face bine să nu mă dezamăgească.