Nici nu îmi mai aminteam cum e să ai o stare de bine absolut. Aceea pe care ţi-o dă o scurtă evadare din cotidian, în companie plăcută, fără griji, fără şedinţe, cu singura preocupare de a-ţi bea cafeaua de dimineaţă şi de a o porni pe o cărare însorită către nicăieri, fără să te intereseze cînd ajungi acolo. Să priveşti apoi cerul albastru de pe acoperişul lumii, să urmăreşti mişcarea leneşă a norilor, să mergi desculţă prin iarba udă de ploaie, să miroşi verdele, să-ţi umpli plămînii de sidefiu şi sufletul de liniştea aceea pe care doar muntele ţi-o oferă cu graţie şi generozitate.
Oameni buni, la Bran trebuie descantece atat pt.ploaie, cat si pt. soare. Poza respectiva e facuta la Gura Raiului, intr-o zi cand Adam si Eva lui erau dusi cu pluta la Gura Humorului.
RăspundețiȘtergere:) Iar mie mi-au iesit descantecele de soare! Yuppy!
RăspundețiȘtergereSi, oare, voi fi urmat instructiunile calaului bine?
RăspundețiȘtergereMa bucur pt starea ta de bine! Enjoy it! :)
RăspundețiȘtergereMerci, Ada, a fost doar o bucatica de concediu, dar a fost splendid :)! Si tie am vazut ca ti-a fost bine!
RăspundețiȘtergereDupã astfel de vacante, cel mai greu e sã te întorci la oras, cu lacrimile în ochi, sã te duci la serviciu si sã-i pupi pe colegii rupti în gurã când îi întâlnesti.
RăspundețiȘtergerePe vremuri credeam cã cel mai important în vacantã e sã vizitezi si sã faci poze. Acuma cred si eu ca tine, cã cel mai important e sã profiti de naturã. Mai mult: sã te minunezi de asfintitul soarelui, sã gãtesti o cinã usoarã si sã te culci îndatã, apoi sã et trezesti în zori si sã bei cafeaua pe rãsãritul soarelui, sã cutreieri dealurile descult.