Cât de mult contează contextul mediatic

 

Reprezentarea persoanelor non-heteronormative în media şi operele de ficţiune poate părea un subiect puţin important, mai ales într-o societate ca a noastră, unde acceptarea la scară largă şi adaptarea legislaţiei mai au încă drum lung de parcurs. Realitatea este însă că aceste aspecte rămân strâns legate, apariţia şi dezvoltarea primului determinând în mare măsură generalizarea celui de-al doilea. 

De ce este important, mai ales în adolescenţă şi prima tinereţe să te poţi identifica, în media, în filme şi seriale TV, în cărţi, cu persoane de aceeaşi orientare sexuală cu tine? În primul rând, fiindcă a recunoaşte la altcineva, fie el/ea un personaj de ficţiune, stări sufleteşti, impulsuri, reacţii cu care ne confruntăm este important pentru a ne ajuta să ne definim propria relaţie cu sexualitatea. În al doilea rând, chiar dacă viaţa nu e ca în filme, a vedea cum altcineva reacţionează într-o situaţie dată te poate ajuta să faci faţă, la rândul tău, atunci când viaţa nu te tratează cu blândeţe. Şi, să fim sinceri, viaţa nu e aproape niciodată uşoară pentru persoanele gay. Nu doar fiindcă ambientul social este ostil, nu doar fiindcă îţi poţi pierde locul de muncă şi dacă eşti doar un suporter declarat al comunităţii, ci şi, mai ales, fiindcă propriile conflicte interioare îţi afectează, de cele mai multe ori, echilibrul mental. 

Este dificil să reconciliezi o educaţie religioasă, de exemplu, cu traiul într-un cuplu cu o persoană de acelaşi gen, mai ales dacă aceasta nu a avut acelaşi ambient familial şi nu este la fel de religioasă. 

Este dificil să îţi vezi unitatea familială ca pe o "familie normală", dacă ai fost îndoctrinat că familia înseamnă copii şi, din cauza situaţiei sociale în care trăieşti sau, pur şi simplu, pentru că nu îi doreşti, nu ai aşa ceva. 

Este dificil să te vezi pe tine însuţi ca pe un adult funcţional şi care este util sieşi, familiei, prietenilor şi societăţii, în ansamblu, dacă explicaţia celorlalţi pentru absenţa unui partener (fie pentru că acesta este ţinut ascuns sau, pur şi simplu, nu a fost încă găsit) este că "mai copilăreşti" şi nu eşti gata să îţi asumi responsabilităţi, că eşti "răsfăţat şi e greu să se înţeleagă lumea cu tine".

Acestea sunt doar câteva motive pentru care este important nu doar să existe modele, dar şi ca ele să fie vizibile, atât pentru comunitatea LGTBQIA, cât şi pentru suporteri, pentru oponenţi şi pentru societate în general. Să afle că solistul lor preferat este gay poate fi o lovitură pentru părinţi, dar, în acelaşi timp, poate să le strecoare în minte ideea că nu e chiar atât de rău, până la urmă, că şi copilul lor poate avea succes, poate deveni "cineva", poate să funcţioneze în societate. Dacă, la o vârstă mai mare, acceptarea familiei sau a societăţii devine mai puţin apăsătoare, mai ales fiindcă independenţa financiară ajută la construirea unei fortăreţe intime, în adolescenţă, când transformările naturale fac dificilă coabitarea cu părinţii şi dezvoltarea firească a identităţii, posibilitatea de a evada în ficţiune sau de a vedea în media că viaţa ca persoană non-heteronormativă înseamnă mai mult decât respingere şi ură este cu atât mai importantă. 

Înşelatul. Trei posibilităţi.

O discuţie începută aici mi-a readus în atenţie un subiect mai vechi, strîns legat de bisexualitate, dar şi mai strîns de încrederea între partenerii unui cuplu. Am auzit de multe ori comentariul: "Să mă înşele cu un bărbat, ar mai fi cum ar mai fi, dar cu o femeie?", emis, evident, de bărbaţi. Pe celălalt, al unei femei care să-şi pună astfel de probleme, nu l-am prea auzit, dar asta nu înseamnă că nu există femei care să gîndească astfel. Ăsta a fost mereu un semn de întrebare pentru mine: adică de ce e mai bine dacă eşti înşelat cu un membru al sexului tău sau al celuilalt? Devine posibilă o luptă, ca-n Neanderthal, dacă rivalul/rivala e pe potriva noastră? Personal, dacă aş fi pusă în situaţia să mă lupt pentru atenţia persoanei iubite, m-aş lupta oricum cu armele minţii, aşa că nu văd de ce sexul rivalului ar mai fi relevant. Poate judec eu strîmb, dar cred că, odată ce-ai fost înşelat/înşelată, lupta în sine nu prea mai are sens... Decît dacă trebuie să lupţi cu tine însuţi/însăţi, ca să vezi ce parte din responsabilitate îţi aparţine. Fiindcă treaba asta cu înşelatul rareori este o chestiune care depinde doar de cel/cea care acţionează.  

În orice caz, mi se pare hazardat să emitem judecăţi general valabile. Dacă un bărbat căsătorit sau care se află într-o relaţie stabilă cu o femeie o înşeală cu un bărbat, atunci există cel puţin trei posibilităţi: e gay şi, evident, n-are ce căuta în relaţia respectivă cu o femeie; e bisexual dintre aceia care îşi doresc şi au relaţii concomitent cu ambele sexe sau e masochist din acela atît de dependent de durere pentru a-şi găsi plăcerea încît nu mai contează dacă sadicul e bărbat sau femeie (am auzit de aşa ceva, dacă or fi existînd sau nu, nu ştiu, pot doar să opinez că da, e posibil). Aceleaşi variante sunt valabile şi în cazul unei femei care este într-o relaţie cu un bărbat şi înşeală cu o femeie.

Sincer, nu mi se pare mai puţin cumplit să fiu înşelată cu o femeie decît cu un bărbat, indiferent  de care parte a baricadei m-aş situa. Adică, indiferent cum ai da-o, e îngrozitor să fii înşelat/ă. E vorba de sentimente, de încredere, de siguranţa pe care ţi-o dă gîndul că eşti iubită. Dincolo de realitatea că altcineva a atins şi a răsfăţat trupul persoanei iubite (şi, credeţi-mă, văd roşu în faţa ochilor la gîndul ăsta!), e trădarea încrederii cea care doare mai mult. Indiferent ce vîrstă, culoare, sex sau preferinţe culinare are persoana cu care ai fost înşelat/ă.

Genetica şi predestinarea

În ultima vreme, am discutat mult despre genetică şi felul în care ne influenţează ea viaţa. Am vorbit mult şi despre cum mediul în care creştem ne conturează un anumit fel de a fi, ne determină să avem un anumit comportament social, să luăm, la un moment dat, o decizie sau alta. Suntem suma experienţelor noastre, am mai spus asta şi o cred. Dincolo de asta însă, e interesant de ştiut cât din ceea ce am devenit se datorează genelor, cât e rezultatul celor şapte ani de acasă şi în ce măsură educaţia şi interacţiunea socială au şlefuit (sau nu) restul personalităţii noastre.
În ceea ce mă priveşte, cred că, în foarte multe aspecte ale existenţei noastre, suntem condiţionaţi de moştenirea genetică. Fie că se referă la predispoziţia către o afecţiune sau alta, fie că e vorba de modul absolut bulversant în care, peste trei generaţii, un nou-născut moşteneşte exact urechile străbunicului sau de orientarea sexuală, cred că genetica e "vinovată" pentru multe din lucrurile care ni se întâmplă. Am cunoscut la un moment dat un bărbat şi o femeie care, dorind să aducă pe lume un copil, au făcut întâi teste de compatibilitate genetică, pentru a fi siguri că odrasla nu va avea cine ştie ce genă recesivă, care să-i compromită şansele de a se dezvolta într-un om sănătos şi, de ce nu, de succes. La momentul respectiv, toată familia a sărit în sus: de ce e nevoie de aşa ceva, sunteţi doi oameni sănătoşi, din doi oameni normali n-are cum să iasă un copil cu probleme etc. Ei bine, are cum, iar cei doi ştiau bine acest lucru. Din fericire, n-a fost cazul, au avut un copil sănătos, despre care ştiau că, cel puţin din punct de vedere genetic, va fi normal. O atitudine responsabilă, mi s-a părut atunci, o susţin şi acum. E drept, nu ştiu să se fi descoperit vreo modalitate de a se determina ce orientare sexuală va avea un viitor produs de concepţie, cu toate că majoritatea cercetărilor indică tot genele drept purtătoare ale informaţiei care ne face heterosexuali, bisexuali sau gay. Eu una, mă bucur sincer că nu există posibilitatea predeterminării acestui aspect, am trăi cu toţii într-o lume mult mai tristă. Şi mă mai bucur că n-a existat cu trei decenii în urmă, cine ştie, poate nu mai eram aici! Chestiune care cu siguranţă le-ar fi plăcut multora, dar, evident, nu şi mie :)!
Să fie clar, nu merg atât de departe încât să contest influenţa educaţiei asupra modului în care ne comportăm, asupra valorilor şi principiilor după care ne conducem în viaţă. Totul îşi pune amprenta asupra noastră. Oamenii pe care i-am întâlnit, cei pe care i-am iubit şi cei pe care n-am îndrăznit să-i iubim sau care n-au avut suficient curaj să ne iubească. Alegerile pe care le facem, la un moment dat, deciziile pripite, dar şi cele gândite. Cum e mai bine să fim? Impulsivi? Sau potoliţi, gata oricând să despicăm firul în patru înainte de a ne hotărî? Sincer, nu ştiu. După un parcurs de viaţă destul de zbuciumat, după ce am acţionat când sub impulsul momentului, când cântărind bine lucrurile în prealabil, cred că, până la urmă, alegerile cele mai bune le facem cu inima. Iar în privinţa asta, chiar nu ştiu cât de mult contează, pentru fiecare dintre noi, background-ul genetic sau cel socio-familial. Cine-i porunceşte inimii, oare? Cromozomul sau educaţia?

Regrete că nu

Un amic m-a întrebat, recent, care sunt cele mai importante cinci lucruri pe care regret că nu le-am făcut, la un moment dat, în viaţa mea. Dumnezeule, grea întrebare! Să vedem, totuşi, cum ies basma curată.
1. Am avut ocazia să fac dragoste cu o femeie şi un bărbat în acelaşi timp şi am refuzat.
2. N-am ales cum trebuie prima facultate.
3. Am spus nu unei promovări fiindcă ar fi presupus să lucrez mult prea aproape de o fostă iubire.
4. N-am plecat o lună cu bicicleta prin Europa.
5. Nu le-am spus membrilor familiei mele nimic despre orientarea mea sexuală.

Evident, cu excepţia punctelor 2 şi 3, asupra cărora nu am cum să revin, restul regretelor mele, dacă pot fi astfel etichetate, ar putea să fie şterse, la un moment dat. Dincolo de asta, exerciţiul în sine s-a dovedit interesant, fiindcă am aflat că nu regret foarte multe lucruri pe care nu le-am făcut. Şi aproape nimic din ceea ce am făcut, dar asta e o altă poveste. Întrucât nu m-am prins eu cum funcţionează lepşele, dacă există vreun cititor interesat, să se considere provocat!

Nu trageţi în bisexuali!

Încă de prin penultimul an de liceu, de când mi-am dat seama prima dată că admiraţia mea pentru femeile elegante şi dichisite înseamnă mai mult decât simpla aspiraţie a unei adolescente (cu lipici şi apetit pentru sexul opus) la o "statură" asemănătoare, am avut mari probleme în a înţelege eu, în primul rând, de ce mă atrăgeau ambele sexe. Şi, evident, a fost şi mai dificil să le explic altora, atunci când am căpătat suficient tupeu să fac asta. Motivul pentru care, după mulţi ani (nu spui câţi), abordez din nou subiectul este legat de câteva discuţii pe care le-am avut recent pe tema bisexualităţii. Nu ştiu exact de ce, probabil şi din cauză că mulţi gay, de ambe sexe, pretind că sunt bisexuali findcă acest lucru pare mai uşor acceptat, dar nimeni (evident, cu excepţia persoanelor care sunt bi) nu pare să înţeleagă exact despre ce este vorba. Şi, fenomen pe care l-am observat destul de des, se ajunge în situaţia în care bisexualii sunt atacaţi chiar de către cei care, în principiu, ar trebui să fie primii care să-i înţeleagă: gayi şi lesbienele. Evident, nu generalizez: nu toţi gayi şi nu toate lesbienele procedează aşa. Dar atitudinea există. Nu aş putea spune exact ce anume li se reproşează bărbaţilor bisexuali, dar mie mi s-au aruncat în faţă, de-a lungul timpului, destule chestii urâte, de genul: "Nici tu nu ştii ce vrei!", "Eşti cu fundul în două luntrii!", "Trebuie să te hotărăşti: ori vrei un bărbat, ori vrei o femeie!", "Asta cu îmi plac ambele sexe e o manevră, de fapt nu vrei să te implici!" sau, şi mai rău, mi s-a spus că sunt nimfomană (ceea ce declar pe propria răspundere că nu sunt :) ). Şi, cum să spun, până la un punct, am înţeles. Privită de o persoană gay, viaţa uneia bisexuale poate părea neserioasă, periculoasă, iar o legătură are, din start, un grad sporit de risc. La fel de adevărat este că, la un moment dat, bisexual fiind, poţi să faci alegerea de a trăi cu o femeie sau cu un bărbat. Dar este o opţiune personală. Dincolo de asta însă, nu poţi să alegi să nu fii bisexual! Mi s-a spus în nenumărate rânduri că ar trebui să mă hotărăsc dacă îmi plac mai mult femeile sau mai mult bărbaţii! Ca şi când ar fi trebuit să aleg ce fel de îngheţată îmi place mai mult, de cacao sau de zmeură, ori ce pantofi să încalţ dimineaţa... Fraţilor, nu merge aşa! Nu poţi să-ţi impui, eventual, decât să-i fii fidel persoanei cu care ai ales să trăieşti, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Impulsul sexual poate fi controlat, dar nu poate fi modificat, oricâtă voinţă ai avea!