joi, 2 septembrie 2010

Sigurătate asumată

"Se cunoaşte calitatea unui om după cantitatea de singurătate pe care o poate suporta" - F. Nietzsche



Mult, foarte mult timp nu am suportat singurătatea. Nu înţelegeam atunci de ce, de fiecare dată când rămâneam singură, mă panicam cumva, parcă nu aveam linişte, nu aveam stare, cum se spune. Mi-a trebuit multă vreme să înţeleg ce se întâmpla de fapt cu mine, să-mi admit temerea de propria persoană, s-o disec, s-o înţeleg şi să mă vindec de ea. Îmi era teamă să fiu doar eu cu mine fiindcă nu reuşisem să-mi accept pe deplin identitatea sexuală şi emoţională. Ştiu, sună ca un clişeu, poate şi este unul. Dar numai cine a trăit asta înţelege. Cât despre părerile mai mult sau mai puţin avizate, mai mult sau mai puţin răutăcioase, vă spun de pe acum, nu dau doi bani pe ele. E atât de uşor să-i critici pe alţii, atât de greu să-ţi faci autocritica şi să iei măsurile ce se impun!
În ceea ce mă priveşte, procesul de acceptare a fost lung. Poate şi pentru că nu aveam toate elementele care mi-ar fi trebuit, poate, pur şi simplu, mi-a lipsit curajul de a fi altfel, chiar dacă ştiam că, aşa, aş fi de fapt eu însămi. Cred că, pur şi simplu, a fost nevoie să ating o anumită limită, una din mine, pentru a reuşi să mă desprind de trecut. Odată ce m-am convins cine sunt, nu m-am mai temut de singurătate. Discuţiile cu mine însămi au devenit sincere şi, din momentul acela, m-am bucurat de faptul că, în sfârşit, mă iubeam pe mine. Puteam să las şi pe altcineva înăuntru, cu adevărat. Şi am şi făcut-o, deşi mi-a fost teamă. Am făcut-o nu pentru a nu fi singură, aşa cum se întâmpla în trecut, ci pentru a fi completă. Chiar şi atunci când, întâmplător, din motive externe, sunt singură, liniştea nu mă mai sperie. Pentru că acum, când îmi aud glasul interior, nu mă mai tem de el. Îl cunosc, îl recunosc, îl iubesc. La fel de mult cât o iubesc pe ea. Şi, sincer, ştiu că iubindu-mă pe mine pot dărui mai mult decât am făcut-o vreodată înainte. Totul.

10 comentarii:

  1. ... mulți oameni nu au puterea asta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ S - e adevărat, e nevoie de curaj să recunoşti, în primul rând faţă de tine, cine eşti...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nimic nu-ți va da mai multă liniște decât sinceritatea cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Bogdan Popa - Aşa e, ştiu asta acum. După mulţi ani, am învăţat lecţia sincerităţii absolute, măcar faţă de mine însămi:). Mă iubesc acum, asta contează cel mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  5. N –am fost niciodata singura cu adevarat. Nu pana acum vreo 2 ani. Pana atunci mai mereu se gasea cineva cu care sa schimb mesaje, cu care sa-mi pot umple o seara de weekend... cineva care sa-mi trezeasca cat de cat interesul. Era o situatie convenabila, care-mi oferea o oarecare incredere. Genu’ de incredere ca la o adica, daca as vrea, as putea fi intr-o relatie.
    Apoi, acum doi ani am trecut printr-o despartire urata. Urata cum numai sentimentul de a fi inselat de fiinta pentru care ti-ai da viata, poate sa o faca. Singuratatea a venit ca ceva necesar si normal. O perioada am incercat sa umplu golul interior, nu cu o alta relatie, la asa ceva nici nu m-as fi gandit, in schimb mi-am investit timpul si atentia in prieteni. Mai vechi, mai noi, nu conta, aveam nevoie de atentie si de afectiune si unde altundeva sa te intorci daca nu inspre (potentiali ) prieteni. Evident cu mare lucru nu m-am ales: lumea e prea grabita sa se opreasca din goana cotidiana sa priveasca si sa inteleaga ce au nevoie cei din jur. Asa ca usor, usor m-am inchis in mine.
    Iubirea de sine... mereu ma intreb, cum faci sa te iubesti pe tine? Ce motive poti sa gasesti? Stiu ca suna prostesc, am citit fel si fel de chestii legate de treaba asta, ca nu-ti tre’ motive sa te iubesti pe tine... poate asa e, nu stiu, eu n-am ajuns acolo si nici nu stiu cum sa ajung; uneori cred ca totul s-ar rezolva daca ar exista cineva care sa ma priveasca cu incredere si sa-mi spuna „poti!” atunci cand ma impotmolesc, dar imediat imi aduc aminte cum se spune: „Dumnezeu nu da mai mult decat poti duce!”.
    E o chestie ce tine de timp si de obstacolele trecute sau pur si simplu intervine la un moment dat un instinct de autoconservare si ajungi sa te iubesti? Tre’ sa recunosc ca iubirea de sine imi suna a egoism...
    La tine cum a fost?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine a fost diferit, să spunem, în sensul că, iniţial, mă iubeam pe mine, deşi nu ştiam eu foarte bine cine sunt:). Pe urmă m-am îndrăgostit de o ea care nu ştia prea bine cine este şi ce vrea de la viaţa ei sentimentală. A plecat. Şi m-am urât apoi, multă vreme. Cumva, credeam că e vina mea. Ştiu acum că nu era nici vina mea, nici a ei, pur şi simplu, aşa a fost să fie. Pe urmă, m-am îngropat într-un mariaj care şi-a pierdut complet substanţa şi care m-a amărât în aşa hal, încât nici nu mai suportam să mă privesc în oglindă. Şi, exact cum mărturiseam în postarea asta din 2010, când am simţit că mor, că mă pierd pe mine însămi, că-mi pierd sufletul, am făcut ceva. Instinct de autoconservare? Da, poate. Tot ce ştiu este că un om foarte drag mie mi-a spus că nu te va iubi nimeni cu adevărat dacă nu te iubeşti tu. Şi avea dreptate.

      Ștergere
  6. Spui “ (…)am făcut ceva” . Sa-mi imaginez acest “ceva” avand un sens generic, ca un cumul al unor actiuni variate sau ai luat o decizie care stiai ca o sa-ti schimbe viata?!
    „(...) nu te va iubi nimeni cu adevărat dacă nu te iubeşti tu.”
    Mda, asta asa e. Se zice ca modul in care te vezi e si modul in care ceilalti te percep. Nu mi-a placut niciodata minciuna, prin urmare nici atunci cand am fost la pamant nu am incercat sa pozez ca totul e bine. Mirarea a venit cand am realizat ca majoritatea fuge atunci cand intalneste un om care admite ca e slab sau ca are probleme. O perioada de timp mi s-a parut incorect. Adica pentru faptul ca sunt sincera si nu m-ascund nu primesc nimic?! Pana intr-o zi in care am facut un exercitiu de imaginatie si m-am privit “din afara”, cat de obiectiv puteam. Si am realizat ca da, ceilalti ma ocoleau pentru ca si eu m-as fi ocolit. Si daca nu aveam parte de alte “atitudini” din partea lor era pentru ca nici eu m-as fi tratat altfel.

    RăspundețiȘtergere
  7. Chiar am făcut ceva: am recunoscut că sunt gay, am ieşit din mariajul care nu-mi mai spunea demult nimic, am căutat iubirea şi am găsit-o:).
    Nu e vorba să ne plângem când ne e rău, evident că uneori ne mai prefacem, nu toată lumea merită să ştie ce e în sufletul nostru. Dar eu nu vreau să pretind că îmi e bine când nu îmi e.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si cum cauti iubirea?!!
    Ma gandeam ca vine singura, cand te astepti mai putin… cel putin sper, ca de cautat, cred ca mi-am pierdut busola : (
    p.s: ti-am lasat un comment pe care am vazut ca nu l-ai aprobat; scuze daca te-am deranjat cu ceva si mersi ca ti-ai facut timp sa-mi raspunzi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii o cauta activ, altii doar se pregatesc sa o primeasca atunci cand vine. Si da, se intampla cand te astepti mai putin. Nu am blocat niciun comment, poate nu a functionat bine site-ul.

      Ștergere