Cadoul perfect

    Era ziua ta, iubito. Mă munceam de luni bune, încercând să găsesc, pentru tine, cadoul perfect. Misiune deloc uşoară, fiindcă tu nu eşti în niciun caz o persoană uşor de mulţumit şi n-aş fi vrut să iau ceva care să nu-ţi placă. După adânci reflecţii şi căutări îndelungi, după ce de trei ori îţi luasem câte ceva şi tot de atâtea ori fusesem, în final, nemulţumită, am decis că, până la urmă, cel mai frumos cadou, la care ştiam sigur că nu ai să spui de complezenţă că îţi place (deşi, fie vorba între noi, nu prea eşti genul gesturilor de complezenţă), aş fi eu. Drept pentru care, în ziua aceea, după ce ai plecat, ca de obicei, la lucru cu noaptea în cap, am trecut la fapte:). Am făcut întâi cumpărături - câte puţin din toate chestiile care ştiam că îţi plac, pentru o gustare pe care o speram de după :)  şi, pentru mine, lenjerie nouă, de dantelă neagră, inclusiv portjartier, tot negru, cu o fundita rosie, minuscula, si ciorapi fini, cu dungă. Flori, evident, de fapt, un singur trandafir, roşu-vişiniu, din cei care îţi plac, şi, prin casă, buchete de frezii, care miros atât de frumos... Am pregătit gustarea şi am lăsat-o la frigider, alături de o şampanie bună, pe care speram s-o împărţim. Ştiam că urma să mă suni, în drum spre casă, o făceai mereu. Mi-am pus lenjeria cea nouă, m-am fardat doar puţin, un pic de creion negru la baza genelor, rimel şi un strop de ruj roşu, cât să-mi contureze puţin buzele, mi-am aranjat părul, o urmă de parfum şi eram gata. Atunci m-ai sunat tu: "Să mai iau ceva de jos?", m-ai întrebat.   "Nu-i nevoie, ţi-am răspuns, hai acasă!"

    Şi m-am aşezat, cuminte, pe canapea, cu trandafirul tău roşu în mână, aşteptându-te. Mi-era puţin rece, de emoţie şi, brusc, ideea mea nu mi s-a mai părut atât de strălucită... Dar, dacă-i bal, mi-am zis, bal să fie, îmi iau inima în dinţi şi asta e! În cel mai rău caz, m-am gândit, aveai să râzi. Şi asta, până la urmă, nici măcar nu e un lucru rău. Aproape am uitat să respir când am auzit cheia în uşă. Ai intrat şi, conform obiceiului, ţi-ai aruncat o privire în bucătărie, unde mă găseai, de regulă, dacă eram acasă. Lumina era aprinsă, dar eu, lipsă la apel:)! Când ai deschis uşa sufrageriei, care, în general, stătea deschisă, erai deja cumva încruntată. M-ai văzut, mi-ai zâmbit, faţa ţi s-a luminat brusc şi, dintr-un singur gest, mi-ai spulberat toate temerile. M-am ridicat, am venit spre tine, te-am sărutat, ţi-am dat trandafirul: "Mă ierţi, pur şi simplu n-am găsit cadoul perfect pentru tine..."

   Tu deja începuseşi să spui că nu contează asta, că suntem împreună şi e suficient, dar ţi-am închis gura cu un sărut (altfel e greu să te facă omul să taci:)!) şi ţi-am şoptit, lângă obraz: "Aşa că m-am gândit, iubito, că, până la urmă, cel mai frumos cadou aş fi chiar eu... Ce zici, îţi place?", te-am întrebat, ştrengăreşte, făcând o piruetă, ca să mă vezi mai bine. M-ai tras înapoi, în braţele tale, m-ai sărutat de data asta tu, apăsat, mi-ai mângâiat umerii, curbura sânilor ieşiţi pe jumătate din sutien, linia gâtului, fără bijuterii, numai cu o fundă roşie de satin (eram cadoul, doar, nu?) şi mi-ai şoptit: "Iubito, eşti cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată!". A fost suficient ca să mă ud toată, vocea ta, tonul tău, privirea ta, nu le-aş fi putut rezista nici într-o cadă plină cu gheaţă! Mi-ai citit în ochi dorinţa, întotdeauna mă citeşti atât de bine, iubire! M-ai dus pe canapea, de unde mă ridicasem, m-ai aşezat, mi-ai desfăcut uşor, doar puţin, picioarele şi mi-ai zis, insinuant: "Aşa un cadou trebuie despachetat cu grijă! E fragil..."  Ţi-am zâmbit, a încuviinţare, şi ai început atacul: mi-ai descălţat, pe rând, fiecare picior, mi-ai mângâiat tălpile, prin ciorapii fini, negri. Eu gemeam de plăcere, ştiai că ador asta şi insistai, deşi parcă nici tu nu mai aveai răbdare. Mi-ai mângâiat pizda umedă prin chiloţii de dantelă, o vedeai strălucind, deja foarte udă, ştiai că te vreau, te priveam pe sub gene, pleoapele îmi erau leneşe, grele de dorinţă. Mi-ai dat jos chiloţii, dar mi-ai lăsat ciorapii şi portjartierul pe mine, îţi plăcea contrastul cu pielea mea albă. Mi-ai lins pizda uşor, pe îndelete, până m-ai adus în pragul nebuniei. Erai complet îmbrăcată, cum veniseşi de la birou, iar eu eram pe jumătate goală şi excitată până la durere, tânjeam după tine, voiam să mă fuţi! Te-am dezbrăcat cu furie aproape, muream dacă nu mă lipeam de tine, ştiam că şi tu mă vrei, te simţeam. Când, în sfârşit, te-am  strâns în braţe, goală, am simţit mirosul pielii tale, atât de cunoscut, totuşi aşa de incitant de fiecare dată. Mi-am strecurat o mână între noi şi ţi-am atins pizda. Era udă şi te-am privit în ochi: "La mulţi ani, iubito! Eu sunt cadoul tău, deci, spune, cum mă vrei?" "Ştii cum", mi-ai răspuns, privindu-mă în ochi, să vezi dacă intuiesc ce vrei. Am scos atunci strap-ul dintre pernele canapelei, unde îl pusesem dinainte (întotdeauna îţi ghicesc dorinţele, aşa-i, minune?) şi ţi l-am pus. M-am întors cu spatele la tine, am desfăcut picioarele, să-mi vezi bine pizda udă şi nerăbdătoare, şi ţi-am zis: "A ta sunt, iubito! Ia-mă, fute-mă tare!" Şi ai făcut-o, ai intrat în mine aproape cu furie, ardeai cu siguranţă, ca şi mine, de dor, de drag, de nevoia aceea atavică de a fi una. Mă înfigeam în tine, veneam spre tine, te voiam complet în mine, te-ai aplecat şi mi-ai frecat tare pizda, cu ambele maini, în timp ce mă pătrundeai adânc, şi mai adânc, şi mai tare. Am terminat amândouă odată, zgomotos, fără reţineri. O dată în an e ziua ta, iubito! Vecinii n-au decât să zică ce vor...