Simţuri şi sensibilităţi

Mă gândeam, deunăzi, care sunt mecanismele interioare care ne determină să reacţionăm uneori extrem de disproporţionat la întrebările legate de sex. La discuţiile privitoare la viaţa sexuală sau orice informaţii care au legătură cu acest sector al existenţei noastre, atât de important, totuşi atât de tabu, de cele mai multe ori. Şezând eu şi cugetând, am identificat câteva motive pentru care considerăm că e mai bine să nu vorbim despre sex:
1. Puţini interlocutori înţeleg ideea de ipotetic, de discuţie de principiu, de explorare curioasă a erotismului. Aproape automat, abordarea oricărui aspect sexual va presupune o etichetare. Cu alte cuvinte, nu poţi vorbi despre practici sado-masochiste sau jocuri cu urină fără să se presupună că le practici sau, în cel mai bun caz, intenţionezi să o faci.
2. Chiar şi categoria persoanelor care nu vor presupune automat că, fiindcă eşti curios să afli mai multe despre sadism, ai de gând să devii un sadic, prezintă riscuri din cu totul altă perspectivă: din ea fac parte şi persoane care vor lua discuţia drept un avans, pornind de la ideea că vrei să faci sex cu ele/ei. Iar asta riscă să dea naştere la neînţelegeri.
3. Cei mai mulţi dintre oameni vor reacţiona absolut aiurea: ori vor mima un şoc pe care dealtfel nu-l simt, ci sunt mai degrabă curioşi să vadă cum gândeşti, dar cum ar putea, Doamne fereşte, s-o recunoască? ori vor fi cu adevărat şocaţi şi îşi vor modifica părerea despre tine, pe principiul: "Credeam că e om serios şi ia uite la ce-i stă gândul!".

Cred că acestea sunt şi motivele pentru care, chiar în intimitate, evităm sau amânăm uneori discuţiile despre sex. Am auzit la cineva un comentariu care m-a năucit, pur şi simplu: "Dacă merge bine, nu-i nimic de discutat, dacă nu merge, oricum plec, nu discut!". Ceea ce m-a lămurit de ce sunt atâtea femei care n-au avut niciodată orgasm. Şi de ce sunt atâţia bărbaţi nemulţumiţi. Şi, în general, de ce sunt atât de mulţi oameni pur şi simplu nefericiţi.