Regăsire

Câteodată suntem copleşiţi de griji. Ne trezim că am uitat să zâmbim câte o lună întreagă şi nu înţelegem de ce. Dăm vina pe vremuri, pe fiecare persoană care ne-a supărat în dimineaţa zilei în care ne-am pierdut cumpătul. Ne supărăm pe autobuzul prea plin sau inexistent, pe vânt că ne încurcă părul, pe praful cartierului nespălat de la alegerile trecute, pe câinii vagabonzi. Ridicăm tonul sau sprânceana, o cută ne apare în colţul gurii. Uităm de prieteni, de afecţiunea, de grija, de interesul real cu care ne înconjoară. Uităm să-i privim în ochi sau nu o facem tocmai pentru că ştim că nu ne-ar plăcea ce vom citi acolo. Într-un târziu, ne amintim. De zâmbete, de lacrimi, de ore târzii, de tremurul la unison al sufletelor gemene. De acele clipe în care am depăşit obstacolele împreună. Şi am învăţat din greşeli. Cuta din colţul gurii se transformă în zâmbet. Iar zâmbetul în convingerea că nu vom mai uita lucrurile esenţiale. Că vom afla răgazul regăsirilor simple, într-o privire complice, în seninătatea sprijinului reciproc acordat şi în sentimentul că, oriunde am fi, prietenul din celălalt va răspunde prezent.