Ceaţa nopţii curge peste oraş. Aplecat pe o carte, la birou, într-un colţ, un student citeşte, probabil pentru a suta oară, aceeaşi pagină. Are examen a doua zi, dar nu se gândeşte deloc la asta. Revede fata tristă, cu ochi mari şi uzi, pe care a zărit-o în staţia de troleibuz. Îi revine în minte privirea pierdută, sfâşiată de durere, care s-a oprit o clipă într-a lui.Nu ştie de ce, dar, brusc, se simte de parcă cel mai important lucru ar fi să afle de ce era ea atât de tristă.
***
În apartamentul rece singura lumină vine de la o lampă de carte cu cleştele rupt şi pălăria arsă rău într-o parte, care se zbate să rămână aprinsă. Fata plânge înfundat, în pernă, să nu o audă nimeni. E parcă năucă de durere, se strânge în ea însăşi, ca într-o cochilie călduţă. A doua zi trebuie să-şi scoată mama din spital. Ştie că o aduce acasă doar ca să moară. A primit vestea de dimineaţă şi a stat preţ de o oră în staţia de troleibuz, înainte să se întoarcă la birou. Nu mai ţine minte de când nu a mâncat, dar nici nu îi e foame. Îşi aminteşte vag o privire, ca un foc scurt, care a încălzit-o o clipă, dar nu mai ştie nici când, nici unde... ***
Dimineaţă gri. Gunoierii trăncănesc coşurile proaste de metal, pe care noaptea le răstoarnă câinii. La brutărie s-a scos deja primul cuptor, iar gospodinele cartierului se înghesuie zgribulite, în capot şi papuci, să ia pâine. În staţia de troleibuz e pustiu. La chioşc, studentul îşi numără mărunţişul. N-are destul pentru un bilet cu două călătorii. “Uite-i şi pe ăştia, să luăm amândoi unul”, aude din spate o voce obosită. Chiar fără să se-ntoarcă, ştie că e ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu